Publicitate
Indicele american este măsurat în funcţie de valoarea de piaţă a companiilor, ceea ce înseamnă că giganţii se bucură de o influenţă sporită, transmite Mediafax.
Aceste companii tindeau să ducă piaţa americană de capital către noi culmi, însă acum înregistrează unele dintre cele mai accentuate declinuri din Statele Unite. Conform indicelui S&P Dow Jones, cele şase companii, alături de Nvidia şi Netflix, reprezintă 46% din pierderile suferite de indice în 2022, procentul cuprinzând şi dividendele atribuite acţionarilor.
Fără dinamica şedinţei de vineri, S&P 500 a coborât anul acesta cu aproape 19%, însă vechii favoriţi ai investitorilor au înregistrat scăderi mult mai pronunţate. Netflix este pe minus cu 70% de la începutul anului, în timp ce acţiunile Meta Platforms şi Nvidia s-au depreciat cu circa 43%. Celelalte cinci companii au scăzut cu 24% până la 40%, conform The Wall Street Journal.
„Iau cu ele o bună parte din randamentele S&P 500. Este o situaţie cu o singură faţă deoarece aceste nume mari înseamnă jumătate din indicele S&P 500“, spune Anne Viceland, manager de portofoliu în cadrul companiei de investiţii Easterly Investment Partners.
Tranzacţiile tehnice, bazate pe fundamente, au început să îşi piardă din avânt anul trecut, când rata ridicată a inflaţiei a dat de înţeles că nu constituie un fenomen tranzitoriu.
Investitorii au început astfel să se bazeze mai mult pe înăsprirea politicii monetare de către Rezerva Federală, aflată într-o campanie agresivă de majorare a dobânzii de referinţă. Ratele ridicate afectează, de altfel, evoluţia acţiunilor de creştere, ale căror evaluări se bazează pe dezvoltarea businessului.
S&P 500 a crescut cu 90% între 2019 şi 2021, Apple Microsoft şi Alphabet contribuind cel mai mult la randamente. De exemplu, acţiunile Apple au urcat cu 81% în 2022, iar Microsoft s-a apreciat cu 41%.
Unii analişti sunt de părere că era de dominaţie a acţiunilor Big Tech se află deja în oglinda retrovizoare, investitorii preferând în mod clar acţiuni ieftine, de tip „value“, în timpul selloff-ului din 2022.
Potrivit S&P Dow Jones, acţiunile care au susţinut anul acesta indicele S&P 500 sunt giganţii energetici ExxonMobil, Chevron şi ConocoPhilips, cât şi grupurile farmaceutice Merck şi AbbVie. Acţiunile celor trei companii energetice au crescut anul acesta cu 40%-43%. Totodată, acţiunile Merck şi AbbVie au urcat cu 20%, respectiv 12%. Săptămâna trecută, toate cele cinci companii s-au tranzacţionat la multiplii mai mici raportaţi la veniturile stimate, prin comparaţie cu indicele media S&P.
Totodată, acţiunile tech nu sunt singurele care trag piaţa în jos. Marii retaileri au fost penalizaţi de investitori. În timpul selloff-ului de săptămâna trecută, Target şi Walmart scăzând cu 25%, respectiv 11% într-o singură zi pe fondul unor rezultate financiare sub aşteptări, declinuri resimţite si la nivelul altor pieţe de capital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News