Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Când se termină epidemia de COVID-19. Anunţul făcut de Streinu-Cercel
WhatsApp
Epidemia de coronavirus va mai dura, nu este nici pe departe aproape de final, spun medicii epidemiologi din România aflaţi în linia întâi în lupta cu virusul.

Managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei-Balș" din București, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, apreciază că pandemia de coronavirus se va termina abia în anul 2023, anunț care dă fiori reci tuturor românilor, potrivit mediafax.ro.

Astfel, până atunci, toate spitalele din ţară vor deveni unităţi medicale de suport COVID, mai este de părere managerul de la Institutul Matei Balş.

„Dată fiind situația, într-un timp, nu foarte îndepărtat, toate spitalele din România vor fi spitale COVID-19. Pandemia de coronavirus se termină în 2023!", a spus prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

 

Streinu-Cercel: 21 de copii cu COVID, la secţia ATI

 

Reputatul medic a vorbit şi despre copiii intenați în secția ATI a unității medicale pe care o conduce, precizând, totodată că este indicat ca toată lumea să lupte contra pandemiei, nu doar doctorii.

„Sunt 21 de copii internați astăzi (marți - n.r.). Foarte puțini. Protocoalele de tratament la părinți și copii sunt diferite. Variază în funcție de greutatea pacientului", a precizat medicul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel