20 dec 2024, 15:42
Peste 10 milioane de oameni din Franţa au primit deja o primă doză de vaccin pentru COVID-19, obiectivul guvernului pentru acest număr fiind atins cu o săptămână înainte de termen, a declarat joi premierul Jean Castex, relatează Reuters.
Franţa speră că o campanie de vaccinare intensivă, alături de un lockdown de o lună impus de weekendul trecut la nivel naţional, vor ajuta la menţinerea sub control a ultimului val pandemic.
Premierul Jean Castex le-a vorbit jurnaliştilor despre atingerea obiectivului de 10 milioane de persoane vaccinate cu prima doză după ce a vizitat un centru de vaccinare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News