Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Camera Deputaților dezbate azi MOȚIUNEA simplă pe Justiție
WhatsApp
Moţiunea simplă intitulată "Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie", iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, va fi citită şi dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit deciziei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, votul final va fi dat miercuri.

PNL şi USR au depus în plenul Camerei Deputaţilor, pe 20 februarie, moţiunea simplă pe Justiţie.

"PNL a depus moţiunea simplă pe Justiţie, care a fost semnată şi de colegii noştri de la USR. Este o moţiune prin care vă solicităm să încetaţi războiul murdar împotriva Justiţiei. Are şi un titlu elocvent - 'Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie'. Vă reamintim că 'Justiţie în slujba cetăţeanului' a fost sloganul de care v-aţi folosit în campania electorală, slogan care trebuia să se regăsească şi în programul de guvernare. (...) Doar trei din 31 de puncte din acest program de guvernare au fost parţial îndeplinite de către cei care s-au succedat la Ministerul de Justiţie", declara deputatul liberal Ioan Cupşa la depunerea moţiunii simple.

Vezi și: Tudorel Toader, huiduit în fata Parchetului General: Ardeți o țară pentru un penal

Potrivit documentului prin care i se cere lui Toader "să plece" din funcţie, "obedienţa, minciuna, iresponsabilitatea şi reaua-credinţă sunt cauza îngenunchierii Justiţiei".

Autorii moţiunii contestă ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Semnatarii moţiunii mai spun că, în privinţa Legii privind recursul compensatoriu, iniţiativă elaborată în cadrul procedurii pentru ameliorarea condiţiilor din penitenciare şi redactată în urma solicitării CEDO, Toader a girat modificările aduse în Camera Deputaţilor formei iniţiale.

"În acest caz, sunteţi principalul vinovat pentru eşecul aplicării legii menţionate, respectiv pentru eliberarea din închisori a unor condamnaţi (peste 12.000) care au recidivat aproape imediat (peste 600). De asemenea, sunteţi responsabil că nu aţi anticipat corect efectele soluţiilor propuse. Eşec care se traduce, în mod nefericit, în omoruri, violuri, tâlhării, furturi cărora le-au căzut victime români! Nu uitaţi că aţi ignorat soluţia propusă de PNL pentru implementarea măsurilor alternative de executare a pedepselor, măsură aplicată cu succes în statele UE. Aţi încălcat calendarul de măsuri 2018 - 2024 pentru soluţionarea supra-aglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie, în executarea Hotărârii-pilot Rezmives şi alţii împotriva României, pronunţată de CEDO la 25 aprilie 2017", mai susţin autorii moţiunii.

Vezi și: Tudorel Toader, așteptat cu rahat de protestatarii din Timișoara

Aceştia îl acuză pe ministrul Justiţiei că expune România la riscul suportării unor corecţii materiale severe şi menţine starea de supra-aglomerare cu consecinţele viitoare ale eliberării înainte de termen a condamnaţilor şi punerea în pericol a vieţii, integrităţii, sănătăţii şi a bunurilor cetăţenilor.

Autorii moţiunii mai afirmă că informatizarea instanţelor este o "promisiune care se încalcă în fiecare an" de către ministrul Justiţiei şi atrag atenţia asupra "ratării" obiectivului politic major al României, intern şi internaţional în ceea ce priveşte domeniul Justiţiei - ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare de către Comisia Europeană.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel