„Doamna Dăncilă a mai picat un examen, de data asta făcând şi victime colaterale în persoana Rovanei Plumb. Aşa se întâmplă când faci lucrurile pompieristic, fără nicio strategie şi fără a respecta vreo procedură. Îi solicit premierului Dăncilă să se abţină de la orice propunere de comisar european din partea României până după votul moţiunii de cenzură, care va fi depusă mâine. Cel mai probabil, nu va mai fi în situaţia de a face vreo propunere", a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.
Audierea tuturor comisarilor propuşi va avea loc în intervalul 30 septembrie - 8 octombrie, potrivit programului afişat pe site-ul PE.
Pe 15 octombrie, Conferinţa Preşedinţilor de Comisii va evalua rezultatul audierilor şi va înainta concluziile Conferinţei Preşedinţilor. Cea din urmă va face o evaluare finală şi va decide dacă să închidă sesiunea audierilor, la întâlnirea din 17 octombrie, conform unui comunicat de presă al Parlamentului European.
Votul în plenul PE va fi dat pe data de 23 octombrie. Întreaga componenţă a Comisiei Europene trebuie să fie aleasă cu majoritate simplă a voturilor în şedinţa plenară, prin da sau nu din partea fiecărui europarlamentar. Votul va avea loc pe 23 octombrie, conform sursei menţionate.
Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi nu sunt apţi pentru funcţia de comisar european. Comisia va trimite o scrisoare către preşedintele Parlamentului European David Sassoli, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News