Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cadrele medicale din domeniul ATI, școlite e bani europeni
WhatsApp
Fonduri în valoare de 2,5 milioane de euro sunt alocate de Comisia Europeană (CE) pentru pregătirea unui grup multidisciplinar de cadre medicale care sprijină și asistă unitățile de terapie intensivă în perioadele cauzate de pandemia de COVID-19.
Foto ILUSTRATIV

CE anunță că pregătirea acordată va asigura dobândirea de competențe medicale legate de terapia intensivă de către cadre medicale care nu lucrează în mod regulat în astfel de unități.

Acest demers va spori efectivele de personal care ar putea fi mobilizate într-un moment în care este nevoie de o extindere rapidă, temporară și semnificativă a capacității unităților de terapie intensivă.

COVID-19 a afectat semnificativ numărul de paturi de spital disponibile în primele luni ale pandemiei, conducând la o creștere cu 30-40 % a cererii de paturi în unitățile de terapie intensivă și la suprasolicitarea resurselor disponibile.

Programul, aplicat în mod uniform în întreaga UE, va acoperi cel puțin 1.000 de spitale și 10.000 de medici și asistenți medicali și va fi pus în practică în perioada august-decembrie 2020.

Citește și: Marea Britanie face anunțul: Începe TESTAREA în MASĂ până la finalul anului

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat că, prin decizia luată, CE demonstrează încă o dată angajamentul de a sprijini cadrele medicale care lucrează în prima linie din întreaga Europă.

„Acestora li se pun la dispoziție pregătire medicală esențială pentru a garanta faptul că dispun de toate cunoștințele necesare pentru a contribui la dotarea cu specialiști a unităților de terapie intensivă în perioadele de criză. Vom continua să facem tot ce ne stă în putință pentru a sprijini eforturile statelor membre de a combate pandemia de coronavirus și pentru a îmbunătăți pregătirea și capacitatea de răspuns prin intermediul Instrumentului de sprijin de urgență”, a spus Kyriakides.

Ca parte a răspunsului la criza declanșată de COVID-19, Comisia Europeană a creat rețele virtuale de medici care lucrează cu pacienții tratați de COVID-19 în spitale, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel