Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cadou oferit de Maia Sandu preşedintelui Iohannis: "Vin cu acest dar simbolic în semn de recunoştinţă"
WhatsApp
Preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a oferit un cadou inedit preşedintelui României, Klaus Iohannis. Este vorba despre moneda comemorativă dedicată medicilor pusă în circulaţie de către Banca Naţională a Moldovei (BNM).
klaus_iohannis_maia_sandu_dar_simbolic

"Vin cu acest dar simbolic în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul medicilor. Şi în R. Moldova, şi în România, medicii sunt eroii vremurilor noastre. Şi aceasta este o monedă emisă de BNM ce celebrează sacrificiul şi dedicaţia medicilor în această perioadă foarte dificilă. Vă mulţumesc în numele meu şi al cetăţenilor R. Moldova pentru ajutoare foarte generoase şi pentru deschiderea faţă de R. Moldova", a declarat Maia Sandu.

Moneda comemorativă „Medicul meu-eroul meu” este confecţionată din argint, fiind ambalată în capsulă de metacrilat transparent. Aceasta este însoţită de un certificat de autenticitate redactat în limbile română şi engleză.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întreprinde, astăzi, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. În cadrul vizitei, preşedintele României a anunţat un nou pachet de sprijin pentru R. Moldova. Totodată, oficialul a spus că, în perioada imediat următoare România va livra R. Moldova 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19. 
Vizita lui Klaus Iohannis la Chişinău, prima după cinci ani, este şi prima vizită la nivel înalt primită, la Chişinău, de Maia Sandu, după preluarea mandatului de preşedinte, în urma votului exprimat de către cetăţenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidenţiale din data de 15 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel