Polițiști secției de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați sâmbătă la prânz cu privire la faptul că, în apa Canalului Dunăre - Marea Neagră, în zona kilometrului 39, plutește un corp neînsuflețit.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacție, cu vârstă aproximativă de 45-50 de ani.
Pe acesta nu au fost constatate urme vizibile de violență.
Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală.
Un alt tânăr, de 20 de ani, a murit, miercuri după-amiază, după ce maşina în care se afla a căzut într-un lac de acumulare de pe râul Olt, în localitatea Ioneşti, el fiind adus la mal în stop cardio-respirator, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Pompierii vâlceni au precizat că bărbatul era pasager în autoturismul care a plonjat în apă. La volan se afla o tânără de 18 ani, care a reuşit să se salveze înainte ca maşina să se scufunde.
"Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi în jurul orei 14.00 pentru salvarea unei persoane, după ce un autoturism a căzut în lacul de acumulare Băbeni, de pe râul Olt, în localitatea Ioneşti, sat Marcea. Şoferul a pierdut controlul asupra autoturismului şi a sărit peste dig, plonjând în lac. La scurt timp de la producerea evenimentului, o victimă s-a autoevacuat, cea de-a doua rămânând blocată în maşină.
Autoturismul a fost scos din lac de cetăţeni cu ajutorul unei autoplaforme particulare. Victima blocată în maşină a fost declarată decedată, după efectuarea manevrelor de resuscitare de către echipajul de la Ambulanţa Vâlcea, trimis la faţa locului", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Cazul a fost preluat de către poliţişti, care efectuează acum cercetări pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News