Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cadavrele a doi tineri, descoperite într-o locuință. Unul dintre ei fusese dat dispărut
WhatsApp
Cadavrele a doi tineri, dintre care unul fusese dat dispărut, au fost găsite, vineri, într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca.

Un tânăr în vârstă de 21 și unul de 27 de ani au fost găsiți morți de polițiștii clujeni într-un apartament din Cluj-Napoca.

În cursul zilei de azi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Jucu ar fi plecat la data de 4 noiembrie în municipiul Cluj-Napoca, însă nu a revenit la domiciliu.

În urma investigațiilor și a verificărilor efectuate, într-un imobil situat în municipiu a fost identificat trupul tânărului în vârstă de 21 și cel al unuia de 27 de ani, din județul Galați.

Conform aceleiaşi surse, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale. În urma cercetărilor preliminare, pe cadavre nu au fost observate urme vizibile de violenţă.

Cadavrele au fost transportate la Institutul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

"Cercetările continuă, fiind evaluate toate aspectele care au condus la decesul acestora", precizează IPJ Cluj, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel