Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
C. T. Popescu: NU poate opri această ordonanță
WhatsApp
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că președintele Klaus Iohannis nu mai poate să facă nimic, nu poate să o blocheze pe Dăncilă, iar ordonanța pentru care s-a dus la Guvern va fi dată.

Invitat la Jurnalul de Seară, editorialistul a comentat modul în care Viorica Dăncilă a reacţionat faţă de prezenţa şefului statului în Palatul Victoria. Cristian Tudor Popescu:

„Dăncilă l-a dat afară pe domnul Iohannis. Iohannis a venit cu glas mare acolo, s-a aşezat şi a spus:.

i-a zis Dăncila.. După care pleci.

Şi a plecat.

Nu a participat (la a doua parte – n.r.) pentru că a fost dat afară. A spus că rămâne la toată şedinţa, că are dreptul. Şi a plecat. Deci a fost dat afară. Lucru previzibil. Mă şi gândeam că, dacă ar fi încercat să rămână, avea o soluţie Dăncilă. Spunea:. Ce făcea Iohannis? Venea după ei?

A făcut toată această poveste, prezenţa acolo, ca să facă ceva, ca să dea electoratului său o cât de mică satisfacţie. Rezultatele, nule. 

Mâine va fi adoptată ordonanţa. Nu-l văd ducându-se şi mâine la şedinţa unde se discută doar despre această ordonanţă. Mâine pot să-i facă asta. Dacă vine peste ei, pleacă în altă încăpere. Asta a ajuns funcţia de preşedinte. Nu e neapărat vina lui Iohannis. (...)

(Are vreo soluţie preşedintele?) Nu poate s-o blocheze. Nu are niciun atribut pentru aşa ceva. (...) Nu poate opri această ordonanţă”, a spus jurnalistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel