Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexitul în pericol. Guvernul, la un pas să cadă
WhatsApp
Mai mulţi membri ai guvernului condus de Theresa May au ameninţat cu demisia după ce au aflat despre concesiile pe care şefa executivului britanic ar fi pregătită să le facă pentru a ajunge la un acord cu UE.

Mai mulţi membri ai guvernului condus de Theresa May au ameninţat cu demisia după ce au aflat despre concesiile pe care şefa executivului britanic ar fi pregătită să le facă pentru a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în dosarul Brexit, au relatat vineri mai multe publicaţii britanice, potrivit AFP.

Theresa May a avut joi după-amiază o reuniune cu principalii săi miniştri pentru a analiza stadiul discuţiilor între Londra şi Bruxelles privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE, prevăzută pentru 29 martie 2019.

Potrivit cotidianului The Telegraph, premierul britanic ar fi prezentat o propunere care prevede menţinerea Regatului Unit într-o uniune vamală cu UE până când se poate ajunge la un acord asupra viitoarelor relaţii comerciale, chiar şi după o perioadă de tranziţie post-Brexit ce urmează să se încheie la finalul lui decembrie 2020.

Aceasta ar reprezenta şi o eventuală soluţie la problema frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda - care este membră a UE - şi o modalitate de a se evita restabilirea unei delimitări fizice după Brexit.

Chestiunea frontierei irlandeze este una dintre principalele puncte de divergenţă în negocierile cu Bruxelles.

Însă, mai mulţi membri ai guvernului favorabili Brexit-ului se teme că această propunere nu poate deveni permanentă, o perspectivă pe care ei o consideră inacceptabilă întrucât ea ar împiedica Regatul Unit să încheie acorduri comerciale cu ţări terţe după Brexit.

Unul sau mai mulţi miniştri, printre care ministrul pentru relaţii cu parlamentul Andrea Leadsom şi ministrul dezvoltării internaţionale Penny Mordaunt, au ameninţat cu demisia, potrivit cotidianelor The Telegraph, The Times şi The Guardian, care nu au dezvăluit numele demnitarilor în cauză.

Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019. UE insistă să nu fie creată o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană.

Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.

Liderii statelor UE speră ca la Consiliul European din 17-18 octombrie să convină un acord final privind Brexit-ul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel