Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brăila. Numărul pacienților internați cu COVID a crescut de trei ori față de săptămâna trecută
WhatsApp
Numărul pacienţilor internaţi cu COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a crescut la 57 de persoane, de la 21 câţi erau internaţi pe 9 iunie, potrivit informaţiilor furnizate, luni, de Instituţia Prefectului. 

Conform raportării DSP, de la începutul pandemiei, în judeţul Brăila 92 de persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 31 au fost declarate vindecate şi externate, iar patru pacienţi au fost declaraţi decedaţi, doi din Brăila şi doi transferaţi din municipiul Galaţi.

La nivelul judeţului Brăila sunt monitorizate 2.026 de persoane aflate în izolare voluntară şi 35 de persoane care se află în carantină instituţionalizată. Alte 7.839 de persoane au ieşit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile, şi 1.156 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieşi din carantină instituţionalizată.

Potrivit IPJ Brăila, în ultimele trei zile, poliţiştii brăileni au desfăşurat şapte acţiuni punctuale, în cadrul cărora au fost legitimate peste 300 de persoane şi oprite în trafic şi verificate 188 de autovehicule, fiind aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 26.000 de lei, transmite Agerpres.

Poliţiştii au depistat şi şase persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, acestea fiind conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, urmând a suporta şi costurile generate în această perioadă. Persoanele în cauză au fost şi sancţionate contravenţional cu amendă, în valoare totală de 6.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel