Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Biscuiți cu gem, rețeta ușoară. Vor dispărea de pe masă în câteva secunde
WhatsApp
Biscuiții umpluți cu gem sunt un desert simplu și ușori, ideali pentru micul dejun sau pentru a fi serviți alături de o ceașcă de ceai la o pauză de după-amiază. 
Biscuiți cu gem, rețeta ușoară. Vor dispărea de pe masă în câteva secunde

Această variantă de biscuiți cu gem se pot umple cu gemul cu aroma preferată și îi puteți presăra cu zahăr pudră. Autentici și extrem de delicioși, acești biscuiți vor dispărea de pe masă într-o secundă.

Pentru o versiune mai apetisantă, dar și mai plină de calorii, puteți să-i umpleți cu Nutella.

Urmăriți rețeta noastră pentru a afla cum se prepară, pas cu pas.

Cu dozele indicate obțineți aproximativ 12 biscuiți cu diametrul de 5 cm, numărul poate varia în funcție de mărime.

Ingrediente

 

- 150 g făină

- 75 g zahăr pudră

- coaja rasă de la 1/2 lămâie

- un vârf de cuțit de sare

- 2 gălbenușuri de ou (reci de la frigider)

- 90 g unt

- gem după gust

Mod de preparare

 

Să începem să pregătim aluatul: se face o gropiță în făină pe o planșetă de patiserie, se toarnă în mijloc zahărul și cele două gălbenușuri de ou. Adăugați apoi coaja rasă de la 1/2 lămâie și un praf de sare. Frământăm totul rapid cu degetele.

În continuare, adăugăm untul și frământăm energic pentru a forma o bilă de aluat, pe care o acoperim cu folie alimentară. Lăsăm aluatul să se odihnească în frigider aproximativ 40 de minute.

După acest timp, luăm aluatul și îl întindem cu o grosime de aproximativ 4-5 milimetri.

Cu ajutorul unei freze rotunde de patiserie, tăiem un număr par de discuri de aluat. Acestea vor fi folosite în perechi.

Așezăm jumătate dintre ele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și, cu o lingură, turnăm în mijloc gemul preferat.

Suprapunem discurile de patiserie rămase apăsând cu degetele în jurul lor pentru a le închide bine și le coacem în cuptorul ventilat la 180° timp de 15-20 de minute.

Presărăm cu zahăr pudră și suntem gata să servim biscuiții umpluți cu gem.

Poftă bună!

 

------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când publicăm o nouă rețetă, intrați pe unul din grupurile de WhatsApp ale cititorilor fideli StiriDiaspora accesând unul sau mai multe din următoarele linkuri:

- https://chat.whatsapp.com/HZdY3L7PpzjEubma84fWnt 
   
- https://chat.whatsapp.com/JpU46kLYRoj4aFPaYYew1g 
    
- https://chat.whatsapp.com/L7mlUEbirZf2lRA4FLa62G 

- https://chat.whatsapp.com/FYLZZfReaCkL51adqmoAXJ 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Lifestyle Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel