Ana Birchall s-a prezentat marţi dimineaţa la minister, unde urmează să aibă loc ceremonia de preluare a mandatului de către Cătălin Predoiu, relatează Agerpres.
„Am asistat numeroase autorități inclusiv din alte state pe anumite proceduri. Am și câștigat dintre ele. Nu pot să spun foarte mult public, de exemplu Popoviciu. Noi am câștigat în vară, e o procedură în derulare. Cred eu că ne-am îndeplinit datoria față de românii care au investit încredere în mine, care au investit încredere în toți profesioniștii din acest minister, pentru că, deși de multe ori Ministerul a fost sub asediu", a transmis Birchall.
„Ministerul Justiţiei, cel puţin din punctul meu de vedere, aşa s-a simţit, a fost sub un asediu continuu. Tocmai aceste luni nu au fost simple, vă mărturisesc că au fost dificile şi din cauză că eu nu am avut un secretar de stat căruia eu să-i pot delega semnătura. Deci, şi din punct de vedere administrativ, tot ministerul a stat în semnătura mea", a adăugat fostul ministru.
Întrebată ce sfat îi dă viitorului ministru, aceasta a spus: „Nu o să îmi permit eu să dau sfaturi. Eu sper ca lucrurile bune pe care noi le-am început, pe care le-am făcut, să fie continuate".
Ea a explicat de ce a decis să suspende procedura de numire la şefia Parchetelor.
„Eu în mod intenţionat am suspendat procedura care era în curs. Nu am declanşat această procedură pentru că, din punctul meu de vedere, am considerat că în această perioadă, când încă era foarte multă tensiune în sistem, cred că era foarte important să dau această încredere, să încerc să reclădesc această încredere, inclusiv la orice procedură", a spus Birchall.
„Pot să vă spun că o să plec din fruntea ministerului cu fruntea sus, cu credinţă că în toată această perioadă nu am făcut altceva decât să respect jurământul pe care l-am depus cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie la învestire", a mai spus Birchall.
În perioada în care Birchall a deținut șefia la Justiție, Comisia Europeană a prezentat noul raport MCV (Mecanismului de Cooperare și Verificare), potrivit căruia țara noastră a făcut pași înapoi în domeniul justiției.
A fost criticată slăbirea luptei anticorupție, înființarea secției speciale de anchetare a magistraților, dar și adoptarea controversatelor legi ale justiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News