Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bilanț COVID România, 21 iunie: Peste 300 de cazuri noi de infectare. Numărul DECESELOR a depășit 1.500
WhatsApp
Până astăzi, 21 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.045 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.911 au fost declarate vindecate și externate. 

Până astăzi, 1.512 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 20.06.2020 (10:00) – 21.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 12 decese (8 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Galați, Sibiu, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 315 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 195 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.309 persoane. Alte 76.621 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 626.330 de teste.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel