Din ce în ce mai mulți spanioli sunt nevoiți să-și lase mașinile acasă, după ce preţurile carburanţilor din Spania au înregistrat prima majorare după eliminarea subvenţiei de 20 de cenţi pe litru. Mulţi şoferi au alimentat însă înainte de finalul anului, iar benzinăriile sunt pustii la început de an. Pentru a-i atrage pe clienţi, unele companii au lansat propriile promoţii.
Benzina şi motorina s-au scumpit pentru prima dată de la începutul anului în medie cu 18 cenţi, preţul pe litru ajungând la 1 euro şi 58 de cenţi respectiv 1,66. Şoferii nu mai beneficiază nici de discountul de la Guvern, aşa că cei care au alternativa au lăsat maşinile în parcare.
Pentru a atrage clienții benzinării oferă discounturi de fidelitate.
Guvernul spaniol a menţinut subvenţia la carburanţi, însă doar pentru cei care lucrează în sectorul transporturilor.
Spania nu este singura țară din Uniunea Europeană care a decis să elimine ajutorul oferit de stat pentru compensarea prețului la carburanți.
Măsuri similare au fost adoptate și de Franța, Italia și România.
Franța a tăiat subvenția prețului pentru combustibili, începând cu 1 ianuarie. Ajutorul de stat a fost înlocuit de un voucher pentru carburant, în valoare de 100 de euro, iar cei care vor să beneficieze de acest ajutor trebuie să demonstreaze că au un loc de muncă, au mașină, iar veniturile lor nu depășesc un anumit plafon.
În Italia, prețurile la benzină și motorină au crescut începând cu 01 ianuarie, în contextul în care a dispărut ajutorul oferit de stat. Guvernul alocă cea mai mare parte a resurselor împotriva prețurilor ridicate la energie (21 din cele aproximativ 35 de miliarde în total) și a permis, printre altele, să se limiteze facturile datorită confirmării reducerii la zero a taxelor de sistem generale și a taxelor de dezafectare a instalațiilor nucleare.
Și Guvernul din România a eliminat măsura prin care era compensat prețul la carburanți. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul este pregătit să o aplice din nou în cazul în care "preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare" a cetăţenilor.
-------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News