Benzinăriile din Italia au întrerupt greva generală, dar nu pentru că răspunsurile obținute la discuțiile cu Ministerul Întreprinderilor au fost satisfăcătoare. Operatorii au ales să renunțe la acțiunea de protest "pentru șoferi, nu pentru guvern", au explicat cele două sindicate, susținând că "unul dintre obiectivele fundamentale, și anume restabilirea adevărului după acuzațiile false și rușinoase la adresa unei categorii de lucrători, a fost atins din plin".
Cetățenii italieni au înțeles "că guvernul a descărcat în mod nechibzuit responsabilitatea creșterii accizelor asupra operatorilor și i-a indicat pe aceștia ca fiind adevărații speculatori", a reiterat în cursul dimineții Roberto Di Vincenzo, președintele Fegica.
Potrivit datelor publicate de cele trei organizații - inclusiv Faib Confesercenti - membrii sindicatelor au participat la acțiunea de protest în proporție de 80-90% echivalentul a 12-13.000 de benzinării din totalul de 22.000.
O adeziune considerată ridicată "în pofida unei puternice presiuni din partea autorităților", a explicat președintele Figisc Confcommercio, Bruno Bearzi.
"O tenacitate pe care nu am văzut-o niciodată în cei 30 de ani de când sunt sindicalist. Referitor la anularea grevei, ministrul (ocupat la Bruxelles) a declarat cu satisfacție, în cursul serii, că a fost apreciat angajamentul continuu al guvernului pentru îmbunătățirea textului decretului-lege, care menține principiul transparenței în beneficiul atât al consumatorilor, cât și al operatorilor înșiși. Mai presus de toate, a fost recunoscută importanța creării unei mese permanente pentru reorganizarea generală a sectorului".
În perioada următoare vor urma mai multe discuții cu șeful de cabinet al Mimit cu privire la conținutul amendamentului care urma să fie prezentat Camerei. Cele trei sindicate relamă "persistența multor probleme critice".
Deși au renunțat la acțiunea de protest de acum, "mobilizarea rămâne în picioare", a avertizat președintele Fegica, Roberto Di Vincenzo, anunțând că se așteaptă "rezultatul discuțiilor din 8 februarie" privind reforma sectorului la care operatorii au cerut să fie incluse și punctele contestate din decretul de transparență și obiectul litigiului, sau mai bine zis afișarea panoului cu prețul mediu regional al carburanților și sancțiunile pentru nerespectarea acestuia.
Sindicatul Faib Confesercenti, care numără 7.000 de membri, a redus de la 48 la 24 de ore protestul care prevedea închiderea rețelei rutiere de la ora 19.00 și a rețelei de autostrăzi la ora 22.00. Este un pas clar înapoi, considerând "pozitive deschiderile prezentate și deja formalizate cu o modificare a decretului lege".
Reprezentanții sindicatelor Fegica și Figisc reclamă faptul că autoritățile i-au consultat doar parțial când au a pregătit proiectul de lege, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu au putut exprima o opinie completă
Decretul, "nu ne-a văzut ca protagoniști în redactare", a explicat Bearzi, amintind că măsura "se află acum în comisia de Activități productive a Camerei. "Sper că vor exista modificări de bun simț aduse de guvern și de opoziție. Acest lucru devansează cu două luni intrarea în vigoare a textului care va trebui să ajungă la Senat. Mai este timp pentru a o îmbunătăți", mai spune sindicalistul.
Astfel, în perioada următoare problema se mută în Parlament, acolo unde benzinarii au început deja o serie de întâlniri cu toate grupurile parlamentare.
Fegica și Figisc observă că "amendamentele propuse de guvern la propriul decret nu înlătură intenția vădită de a identifica benzinăriile ca fiind destinatarii unor obligații confuze, contraproductive, dar și clar acuzatoare". Este clar, adaugă ei, "că orice încercare de a sfătui guvernul cu privire la caracterul rezonabil și concret nu poate sau nu va fi acceptată".
-----------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News