Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belgia. ROMÂNCĂ ARSĂ, transferată cu un avion militar
WhatsApp
O tânără în vârstă de 25 de ani din Tulcea, care a suferit arsuri grave pe 50% din suprafaţa corpului şi pe căile respiratorii, va fi transferată în Belgia, a declarat astăzi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

„În această dimineaţă m-am ocupat de transferul unei paciente din Tulcea, care a suferit arsuri grave. Ea se află la Spitalul din Constanţa. Eu am aflat azi dimineaţă despre acest caz şi am intermediat transferul către o clinică din Belgia (...) Starea ei este gravă, dar stabilă. Pe drum am discutat cu Casa de Sănătate Tulcea, pentru că ea va merge pe formularul 112. Acum o oră formularul a fost trimis către Constanţa. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a preluat cazul pentru efectuarea transportului", a declarat Sorina Pintea.

Citește și Belgia. Tânărul care a OMORÂT-O pe Dariana spune că el este VICTIMA. Ce PEDEAPSĂ riscă

Aceasta a mai spus că va face o anchetă pentru a vedea de ce pacienta a fost plimbată de la un spital la altul.

„Îmi fac şi eu propria anchetă. În momentul în care am aflat azi dimineaţă, am preluat problema. Am aflat (...) că ea a stat în Tulcea câteva ore, 12 ore, apoi a fost acceptată în Timişoara. În Timişoara nu ştiu ce s-a întâmplat între timp, dar voi afla, şi apoi a fost adusă în Constanţa, fiind spital de rang superior. E inacceptabil (...) Noi am discutat într-o comisie în cadrul Ministerului Sănătăţii că în momentul în care nu avem posibilitatea să tratăm în ţară (...), pentru că nu avem locuri fizice, în acel moment pleacă în străinătate (...) Adică, lucrurile sunt clare, nu ar fi trebuit să se piardă atât de mult timp, mai ales că este o fată atât de tânără (...) Se pare că încă nu ne-am obişnuit că putem face aceste lucruri, chiar putem", a mai spus ministrul Sănătăţii.

 

Deficit de paturi pentru arşi în spitale din România

 

Sorina Pintea a reafirmat că România are deficit de paturi pentru arşi în spitale, dar a menţionat că în curând vor fi introduse în circuit şase paturi la Timişoara şi şase la Iaşi.

Tânăra care va fi transferată în Belgia a suferit arsuri grave în noaptea de duminică spre luni, în timp ce se afla pe pontonul din comuna tulceană Sfântu Gheorghe, care a luat foc. Imediat după accident, ea a fost transportată cu barca la Murighiol, iar apoi la Spitalul Judeţean din Tulcea.

Citește și Belgia. ROMÂN, în stare CRITICĂ după ce a fost ELECTROCUTAT

În cursul zilei de luni s-a încercat transferul ei la Timişoara, însă elicopterul a fost, în cele din urmă, întors din drum, iar fata a fost internată în cele din urmă la Spitalul Judeţean din Constanţa.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel