Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belgia, NOI RESTRICȚII Covid, începând de mâine. Bruxelles, cel mai afectat
WhatsApp
Barurile si cafenelele din Bruxelles se vor închide la ora 23:00 începând de mâine, ca parte a noilor măsuri restrictive impuse pe fondul a înmulțirii cazurilor de coronavirus, conform anunțului făcut sâmbătă de autorități , transmite AFP
Foto ILUSTRATIV

Închiderea cu două ore mai devreme a localurilor în care se consumă alcool nu se aplica și restaurantelor, a declarat o purtătoare de cuvânt a șefului executivului regional, Rudi Vervoort, după o întâlnire de criză a primarilor din Bruxelles.

În schimb, toate magazinele care comercializează băuturi sau alimente vor trebui sa închidă la ora 22:00, iar consumul de alimente va fi interzis în piețe, a adăugat purtătorul de cuvânt Nancy Ngoma.

Primarii au decis, de asemenea, să întărească controlul interzicerii adunărilor de peste 10 persoane pe drumurile publice, în special atunci când barurile sunt închise.

22% dintre cazurile Covid din Belgia sunt în Bruxelles



Miercuri, executivul regional a anunțat că purtarea măștii nu va mai fi obligatorie în aer liber peste tot în Bruxelles începand cu 1 octombrie. Va fi însă obligatoriu să ai o mască la tine în orice moment.

În afara zonelor cu trafic intens în care purtarea măștii rămâne obligatorie, utilizarea ei va fi recomandată cu tărie atunci când distanțarea fizică nu este posibilă și obligatorie în zonele comerciale și in preajma școlilor.

În perioada 16-22 septembrie, în Belgia au fost diagnosticate 10.785 de noi cazuri de infecție cu COVID-19,  22% dintre ele în Bruxelles. 

De la începutul pandemiei și până în prezent, Belgia a înregistrat 110.976 de cazuri de contaminare și 9.969 de decese, aceasta fiind una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Europa, potrivit Ziare.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel