Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Beatrice Mahler, anunţul care dă fiori: Rata de supravieţuire a pacienţilor intubaţi e foarte mică. Riscul infecţiilor creşte
WhatsApp
Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, din Bucureşti, a declarat că rata de supravieţuire a pacienţilor intubaţi este foarte mică. Ea a dat exemplul instituţiei pe care o conduce, unde, din 44 de pacienţi intubaţi, 42 au murit.
beatrice_mahler

"Problema este la cazurile severe, moderate, la pacienţii care au nevoie de oxigen şi de asistenţă medicală susţinută. În Terapie Intensivă, la Institutul Marius Nasta, au fost aproape 130 de pacienţi. Aproximativ 30% au fost intubaţi, iar supravieţuirea, la pacienţii intubati, este foarte mică", a spus Mahler.

Medicul este de părere că trebuie apelat la intubare doar în anumite situatii. "Potrivit ultimelor recomăndari, pacientul cu insuficienţă respiratorie trebuie să beneficieze de ventilaţie non-invazivă până când îşi poate coordona singur respiraţia. Intubarea trebuie să fie soluţia de rezervă, atunci când pacientul nu mai are resurse, nu mai poate să respire cu ajutorul aparatului, sau are şi alte insuficienţe asociate. În plus, riscul infecţiilor creşte atunci când pacientul este intubat. Din 44 de pacienţi intubaţi, 42 au decedat", a declarat Beatrice Mahler la Realitatea tv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel