Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bădălău anunță construirea unuia dintre cele mai mari aeroporturi din Europa. Locul este CONFIDENȚIAL
WhatsApp
Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a anunțat construirea unui nou aeroport privat.

Ministrul Bădălău a mai adăugat că noul aeroport va fi unul dintre cele mai mari din Europa.

„Săptămâna aceasta am avut o întâlnire, alături de premierul Viorica Dăncilă, cu reprezentanţii companiei ce se va ocupa de construcţia aeroportului privat de la Giurgiu.

În octombrie ar putea începe lucrările la Aeroportul Constantin Brâncuşi ce se va întinde pe 2.500 de hectare. Este un aeroport privat, iar Ministerul Economiei, alături de alte multe ministere, îşi vor aduce contribuţia la această investiţie.

Instituţia pe care o conduc va contribui la construirea unei staţii de putere de 350 de megawati. Se vor implica şi firme româneşti, dar, de asemenea, şi autorităţile judeţene ar putea avea o contribuţie.

Aeroportul va fi şi pentru pasageri şi pentru marfă. Va fi unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, iar compania ce va investi este din Emiratele Arabe. Subliniez importanţa uriaşă pe care o va avea aeroportul, în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă, pentru economia judeţului nostru, per ansamblu.

Locul unde va fi construit este, deocamdată, confidenţial. Estimativ, investiţia ar putea fi gata în maximum 5 ani”, a scris Bădălău pe pagina de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel