„Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Prevederile legale criticate modifică art. 81 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 448/2006, republicată, în sensul eliminării unităţilor protejate fără personalitate juridică cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, al organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente", transmite CCR, într-un comunicat de presă.
Instituţia susţine că modificările aduse prin OUG afectează drepturile persoanelor cu handicap, fiind crescut riscul de excluziune socială pentru această categorie.
„ Nu sunt respectate limitele de reglementare prin ordonanţă de urgenţă, fiind afectate drepturile persoanelor cu handicap, atât prin scăderea gradului de protecţie pe care statul este ţinut să o asigure în special în domeniul integrării în muncă şi în viaţa comunităţii, precum şi prin efectul creşterii implicite a riscului de excluziune socială al acestei categorii defavorizate.Deşi statul român este un stat social, conform art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, măsura diminuării tipurilor de unităţi protejate autorizate restrânge în mod nejustificat participarea activă la viaţa socială şi economică a persoanelor cu handicap, care, din persoane independente financiar devin persoane asistate social", mai transmite CCR.
Totodată, Curtea Contrituţională consideră că modificările aduse de Executiv prin Ordonanţă de urgenţă nu sunt justificate.
„Avocatul Poporului constată că situaţia extraordinară şi urgenţa reglementării sunt doar proclamate, fără a fi în realitate motivate şi fără a fi precizat vreun element prin care să se demonstreze motivele având caracter de urgenţă şi situaţia extraordinară în care se află Guvernul, din cauza cărora este necesară modificarea reglementării unităţilor protejate. În aceste condiţii, reglementarea are caracter arbitrar, dificil de legitimat", subliniază CCR.
Un alt motiv de neconstituţionalitate vizează „înfrângerea obligaţiilor statului român asumateb prin Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
„Măsura criticată înfrânge obligaţiile statului român asumate prin ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cum ar fi cea de eliminare a barierelor, astfel încât nicio persoană cu dizabilităţi să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile ei să fie respectate şi sprijinite, precum şi din Carta socială europeană, revizuită, care prin art. 15 consacră dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la integrare socială şi la participare în viaţa comunităţii", a conchis instituţia, conform Mediafax.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News