"Nu accept evaluarea pe care o face PSD pentru un candidat de ministru pe care l-am propus. A fost un vot politic, iar modul audierii arată că a fost pregătită în detaliu pentru a determina acest vot negativ. Nu accept evaluarea pe care o face PSD. Votul a fost unul politic, clar. Nu accept ca Olguța Vasilescu, ca Rădulescusă fie cei care să stabilească capacitatea de reformă pe care o poate face un ministru din echipa mea", a declarat Ludovic Orban, după ce Ion Ștefan, propus la Dezvoltare, a primit aviz negativ în comisiile de specialitate.
El a mai afirmat că votul de învestitură în plen e determinat de discuțiile pe care le-a avut cu partenerii liberalilor.
"În comisiile de administrație ale celor două Camere există o majoritate a PSD. Astăzi (miercuri - n.r.) și-a impus-o la vot. Nu a participat niciodată la o execuție politică așa cum i-a oferit majoritatea PSD. Are experiență cu oamenii, nu cu reprezentanții PSD care sunt disperați că la conducerea ministerului Dezvoltării să existe un om corect, care să nu mai înghită toate procedurile viciate, generate de PSD la conducerea Dezvoltării", a adăugat premierul desemnat.
Marți au fost audiați în comisiile de specialitate primii opt liberali desemnați în Guvernul Orban, respectiv Marcel Boloș, propus la Fonduri Europene, Victor Costache, propus la Ministerul Sănătății, Florin Cîțu, propus ministru al Finanțelor, Bogdan Gheorghiu, propus la Cultură, Nicolae Ciucă, propus la Ministerul Apărării, Marcel Vela, propunerea de la Interne, Adrian Oros, nominalizat la Agricultură și Costel Alexe, propunerea pentru Mediu.
Cei care au primit aviz negativ sunt Florin Cîțu, senatorul PNL propus la Ministerul Finanțelor și Ion Ștefan, propus la Ministerul Dezvoltării.
Votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să fie dat în plenul reunit al Parlamentului de luni, de la ora 14.00.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News