Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Autocar românesc, cu numere false, blocat de polițiști la Vama Albița. Șoferul, explicație halucinantă
WhatsApp
Șoferul român al unui ansamblu rutier format dintr-un autobuz și o remorcă voia să ajungă în Republica Moldova. Acesta a fost oprit de polițiștii de frontieră Albița după ce autoritățile au constatat că numerele de înmatriculare erau false.

Un bărbat ce se afla la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un autobuz și o remorcă voia să ajungă în Republica Moldova. Acesta a fost oprit de polițiștii de frontieră Albița și a fost depistat că numerele de înmatriculare erau false.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița  efectuează cercetări cu privire la un bărbat care intenționa să ajungă în Republica Moldova la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un autobuz și o remorcă cu numere de înmatriculare aparținând altui vehicul”, a transmis purtătorul de cuvânt Irina Mirica.

Astăzi, 13 aprilie 2021, polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița – I. T. P. F. Iași au descoperit la control un bărbat cu dublă cetățenie, în vârstă de 36 de ani, care conducea un ansamblu rutier cu numere de înmatriculare false. Forțele de ordine au constatat faptul că certificatul de înmatriculare corespondea unui alt autovehicul.

Autobuz cu numere false, blocat de polițiști la Vama Albița. Șoferul român, explicație halucinantă

 

„În data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieși din ţară, un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 36 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un autobuz și o remorcă, ambele  înmatriculate în județul Vaslui.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a remorcii, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că certificatul de înmatriculare prezentat la control, precum și plăcuțele de înmatriculare aplicate pe remorcă corespund unui alt vehicul”, a transmis purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, subcomisar de poliție Irina Mirica.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

„Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat faptul că are calitatea de șofer la firma de transport în a cărei proprietate este ansamblul rutier și presupune că s-a produs o încurcătură la garajul firmei, plăcuțele de înmatriculare fiind înlocuite în urma efectuării unor reparații asupra remorcii în cauză.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel