„Poziția noastră e că sistemul Schengen ca întreg nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Sunt controale la frontiere deja. Sistemul ca întreg nu funcționează, la acest moment nu este oportună extinderea spațiului Schengen“, a punctat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în cadrul întâlnirii de la Viena cu ministrul Cătălin Predoiu.
Sâptămâna trecută, cancelarul austriac controversat, Karl Nehammer, a confirmat în urma unei întâlniri cu omologul german, Olaf Scholz, că aderarea României la Schengen rămâne blocată. Secretarul general al partidului de guvernământ OVP, Christian Stocker, a escaladat tensiunile, susținând că mulți migranți ilegali ajung în Austria prin traseul România-Serbia-Ungaria, punând sub semnul întrebării aderarea României la Schengen în 2023: "Nu ne vom lăsa distrași de huiduielile din România", a declarat, duminică, secretarul general Christian Stocker.
Iată declarațiile complete ale celor doi miniștri
Gerhard Karner
„Sunt foarte onorat să fiu azi aici în frumoasa dvs. capitală. Discuții între două țări prietene, partenere, cu interese economice comune. Unul dintre obiectivele mele a fost să întoarcem o pagină și să începem construcția pe toate temele de interes.
Am prezentat toate progresele României de când în comun s-a lucrat pe planurile de acțiune. Progresele există și la poliția de frontieră, cifrele de migrație, dar și ale poliției române pentru combaterea tuturor formelor de criminalitate transfrontalieră.
Cooperarea polițienească va continua, vom ridica măsurile de protecție a frontierei.
Ambiția noastră ca minister e să facem din România un model, un standard de protecție a frontierelor. Migrația e un subiect foarte serios, suntem gata să cooperăm cu Comisia, cu statele membre.
Obiectivul meu a fost să întoarcem pagina în ce privește Schengen, să construim acea încredere care să ne ducă către cel mai scurt drum în ce privește obiectivele Austriei și României. Nu am venit aici în paradigma ministrului care cere și altuia care refuză. Nu ăsta e modul de lucru corect. Dovadă e rezultatul din decembrie 2022. Modul corect de lucru e de a identifica problemele fiecărei părți și de a găsi soluții.
Am înțeles în cadrul întâlnirii că Austria nu cu România are o problemă. Suntem gata să continuăm munca împreună.
Am vrut să mă asigur dacă există reproșuri sau slăbiciuni față de modul în care România protejează frontierele și am fost fericit să constat că Austria vede aceste progrese.
Nu e rolul meu să comentez alegerile din Austria
Aplicarea Schengen e o chestiune care ține de tratatul UE. Comisia, Parlamentul European au rolul lor. România își desfășoară acțiunile diplomatice multilateral.
Trebuie să aducem în joc mai multă înțelegere pentru problemele fiecărui stat“, a spus Karner.
Cătălin Predoiu
„Am avut o discuție foarte constructivă și vă mulțumesc că ați venit la noi. Discuția de azi e o consecință logică a întâlnirilor de până acum. În aprilie am semnat cu Bode un plan de acțiune în domeniul criminalității legate de traficanții de migranți. A fost un moment decisiv și de începere a cooperării. În aprilie s-a convenit ca în triunghiul Ungaria – România – Serbia să se intervină cu patrule comune și prin acest pact e posibil ca cei care ies prin Ungaria să fie urmăriți în România mai departe.
S-au stabilit măsuri care cuprind trimiterea unui ofițer român la centrul de cooperare polițienească din Viena și a unui ofițer austriac la centrul din Oradea. E foarte important să se ia aceste măsuri în combaterea criminalității transfrontaliere.
Această cooperare arată rezultate deosebite. Într-o acțiune comună s-au făcut 36 de percheziții în România, Ungaria și Austria, au fost arestate 6 persoane, ceea ce arată că pactul încheiat aduce rezultate.
Vrem ca această cooperare să fie extinsă la nivel european. Îi mulțumesc ministrului român pentru toate eforturile depuse de autoritățile române.
Poziția noastră e că sistemul Schengen ca întreg nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Sunt controale la frontiere deja între Germania și Austria, Germania vrea să instituie controale la frontiera cu Polonia și cu Cehia. E un semnal clar că sistemul nu funcționează și nu consider că extinderea e oportună la momentul actual.
În ce privește returnările, sistemul Dublin are deficite și trebuie îmbunătățit
Noi suntem răspunzători să garantăm securitatea populației și asta nu ține de alegeri parlamentare“, a precizat Cătălin Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News