Pe 26 martie 2022, la ora 22:56, un bărbat de 31 de ani din Wels a fost atacat de trei necunoscuți în gara principală din Wels. Victima a fost bătută și grav rănită. Agresorii au jefuit apoi victima, nu înainte de a o lovi cu pumnii în cap.
Bărbatul, de 31 de ani, a rămas fără portofel, în care avea 50 de euro. Victima a declarat serviciilor de urgență, care au intervenit la fața locului, că a fost agresta de trei bărbați. Potrivit tips.at, victima, care a fost dusă la Clinica Wels, și-a putut aminti doar fragmente ale incidentului.
În cursul unor investigații ample, oamenii legii i-au identificat pe cei trei suspecți: doi tineri, de 18 ani, din Wels și raionul Kirchdorf an der Krems și un român, de 16 ani, din districtul Vöcklabruck. Laordinul parchetului Wels, suspecții au fost duși la închisoarea Wels.
Toți cei trei suspecți au mărturisit aptele pe baza probelor colectate. În plus, încă două procese-verbale, conform Legii Substanţelor Narcotice, vor fi depuse la parchetul din Wels, a transmis poliţiștii.
Un român, în vârstă de 34 de ani, din districtul Braunau, a încercat să spargă, cu un clește, dispozitivul de blocare a unei biciclete electrice, parcate. Fapta s-a întâmplat sâmbătă, în jurul orei 7.30, în Mattighofen.
Un martor a văzut cum românul a fugit cu o bicicletă pentru copii și a informat poliția. Aproximativ 20 de minute mai târziu, suspectul a parcat bicicleta copilului pe o altă stradă din Mattighofen. Acolo a reușit apoi să spargă cu cleștele dispozitivul de blocare al unei alte biciclete. Și aici a fost observat de un martor, în vârstă de 35 de ani, care l-a urmărit cu mașina sa.
Ulterior, românul a căzut cu bicicleta furată într-un șanț de lângă o cale ferată, unde a fost prins de martorul de 35 de ani, care a anunțat poliția, care între timp îl căuta pe făptaș prin apropiere. Poliția l-a arestat pe bărbat, iar testul efectuat cu aparatul etilotest efectuat a indicat o alcoolemie de 1,66 la mie, srie krone.at.
În timpul interogatoriului, românul, de 34 de ani, a mărturisit infracțiunea. El va fi denunțat la procuratura din Ried im Innkreis și la administrația districtuală din Braunau am Inn.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News