Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Augustin Lazăr, intervenție de ULTIMĂ ORĂ în scandalul Bugetului
WhatsApp
Intervenție a procurorului general Augustin Lazăr în scandalul legat de Bugetul pe anul 2019.

Procurorul general, August Lazăr, a afirmat, marţi, că sumele primite de Ministerul Public sunt mai mici decât cele pe care instituţia le-a propus, arătând că sunt cauze în care este nevoie de diverse expertize care costă mulţi bani şi că, în ultima perioadă, Ministerul Public s-a aflat în situaţia de a nu achita astfel de lucrări.

"După cum am solicitat pentru proiecţia bugetară a anului 2019, noi am avut sume pe care le-am propus mai mari decât cele care au rămas în final în bugetul Ministerului Public. Şi avem în vedere în primul rând sume care sunt legate de plata rapoartelor de expertiză judiciară tehnică contabilă, există multe, multe cauze în contextul acesta al creşterii violenţei, există dosare în care trebuie să se facă rapoarte de expertiză şi care sunt foarte consumatoare de sume care sunt alocate Ministerului Public", a afirmat Augustin Lazăr.

Procurorul general a spus, de asemenea, că trăim într-o lume "foarte dinamică, cu schimbări multiple în care se întâmplă multe evenimente care trebuie clarificate de Ministerul Public" şi că, în absenţa unui buget, instituţia s-a aflat, în ultima perioadă, în situaţia de nu putea achita unele lucrări necesare în investigaţii.

"Din păcate, în ultima perioadă ne-am aflat în situaţia că multe lucrări nu au putut fi plătite în contextul acesta, că nu a existat un buget aprobat", a spus Lazăr.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel