Miercuri, la primele ore ale dimineții, în fața hotelului Continental Forum, zeci de oameni stăteau la coadă, fără a respecta distanțarea socială, ca să predea într-un camion pachetele pe care le-au pregătit pentru rudele care nu vor veni anul acesta în țară.
”Fratele meu, cumnata, nepoții și un verișor sunt în Spania, le e greu să vină acum în România de sărbători că nici nu știu sigur dacă nu-i închid ăștia în casă de la coronavirus. Așa că le-am pregătit niște pachete, câteva lucruri de-ale noastre, tradiționale, ce nu prea găsesc pe acolo: brânză, cârnați, slană, cozonaci...”, spune o femeie care strânge fericită în mână o chitanță, semn că reușise să plaseze coletul, potrivit Turnul Sfatului.
Potrivit sursei citate, din când în când, oamenii erau îndemnați să păstreze distanța, doar că se dădeau în spate, ca să nu-și piardă rândul. Au fost și unii care au evitat cât au putut să stea în aglomerația creată.
„Nu pleacă șoferul până nu ia tot ce e aici, nu are rost să mă bag acolo. Dar puteau fi și oamenii mai civilizați și să stea la coadă, frumos. Iar firma putea să organizeze un punct de lucru, să mergi undeva, lași pachetul, plătești, iar când vine șoferul încarcă și pleacă”, spune aun bărbat care a preferat să stea mai rezervat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News