"Ultimul caz, acum 30-40 de minute, mesaj de la ora 15:45. COVID pozitiv, externat la cerere de la „Colentina”, cu simptome minore, la data de 6 (iulie - n.red.), acum este cu oxigenare 70%, cu dispnee (incapacitatea de a respira normal - n.red.), cu Glasgow coma score 8, adică aproape comatos și s-a trimis de la Terapie Intensivă ca să poată să-l asiste și să vedem dacă reușește să-l scoată sau nu”, a povestit Raed Arafat, în cadrul dezbaterile legate de Legea carantinei și a izolării, de la Comisia Juridică a Senatului.
Cazul, spune Arafat, nu este singular.
„Pe altul, acum o zi sau două, tot același serviciu l-a găsit acasă în stop cardiac. Echipele se expun resuscitând acești pacienți care refuză internarea cu simptomele ușoare și merg acasă, se agravează, nu sunt monitorizați adecvat, nu spun medicilor care este starea lor și că că starea lor se agravează, se țin până în ultimul moment, după care familia lor dă telefon la 112 să spună că bolnavul este agravat. Asta este o situația reală cu care ne confruntăm”, a adăugat sursa citată.
Pe de altă parte, în același context, șeful DSU a mai spus că „dacă asimptomaticul stă acasă, trebuie să aibă nişte reguli foarte clare”.
Luni, în Senat, se dezbate proiectul de lege ce vizează carantina și izolarea.
Sute de oameni au protestat, în Piaţa Victoriei, duminică, față de măsurile impuse de Guvern şi de legea aflată în dezbatere.
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, luni, că proiectul de lege ce vizează carantina și izolarea nu va fi votat în Senar până când premierul și ministrul Sănătății nu vor veni „să lămurească toate aspectele în discuție în acest moment”.
Pe de altă parte, Guvernul a transmis că premierul Ludovic Orban nu a primit nicio invitație oficială la dezbatere, relataeză Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News