Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ar putea veni o nouă criză a datoriilor publice? Oxford Economics cred că Italia și Franța vor fi grav lovite
WhatsApp
Italia şi Franţa sunt, potrivit Oxford Economics, ţările din zona euro cele mai expuse riscului de creştere a randamentelor obligaţiunilor. 

În ambele scenarii negative studiate de compania de analiză financiară, Grecia pare a fi în siguranţă, întrucât datoria sa continuă să scadă. În orice caz, analiştii estimează că zona euro poate evita o nouă criză a datoriilor publice, chiar şi în scenariul extrem.

Oxford Economics admite că există riscuri pentru datoria publică din zona euro şi avertizează că, dacă randamentele obligaţiunilor cresc cu mult peste ce se preconizează, atunci finanţele publice ale ţărilor vor fi afectate puternic, iar guvernele vor fi forţate să ia decizii dificile.

În acest context, compania de analiză financiară a desfăşurat un test de stres cu două scenarii negative. În primul scenariu, randamentele obligaţiunilor se menţin la maximele recente timp de un deceniu, ducând raportul datorie/PIB al zonei euro la aproximativ 90% până în 2032 (dar chiar şi aşa este vorba despre o scădere a datoriei faţă de nivelurile de 93% din 2022).

Ar putea veni o nouă criză a datoriilor publice?

 

În al doilea scenariu luat în considerare, randamentele obligaţiunilor ajung la niveluri cu 100 de puncte de bază mai mari şi se menţin acolo, crescând datoria la aproximativ 95% până în 2032 (dar din nou, sub maximele de 100% înregistrate în pandemie).

Potrivit analizei Oxford Economics, ţările cele mai expuse la creşterea randamentelor sunt Italia şi Franţa. În primul scenariu, raportul datorie-PIB în cazul Italiei rămâne neschimbat în 2032 în raport cu nivelurile actuale de 145%, în timp ce în scenariul cel mai negativ, datoria depăşeşte 150% din PIB, evoluând mult mai sus decât previziunile actuale, adică la circa 138 % din PIB în 2032.

În cazul Franţei, datoria ar ajunge la în jur de 120% din PIB în primul scenariu şi sub 130% în cel mai rău scenariu, dar este vorba despre niveluri care sunt înregistrate în Franţa de zeci de ani.

Modelele aplicate de analiştii Oxford Economics arată că Grecia, ca şi Portugalia (o altă ţară cu datorie foarte mare) îşi vor putea reduce datoria în raport cu PIB-ul chiar şi în cel mai defavorabil scenariu.

Oxford Economics: Italia și Franța vor fi grav lovite

 

Însă Belgia va fi puternic lovită, iar datoria ei ar atinge un nou record, la aproape 115% din PIB în al doilea scenariu, comparativ cu 101% în scenariul de bază al Oxford Economics, citat de Money Review..

În urma acestor date, compania de analiză financiară avertizează că, dacă pieţele devin nerăbdătoare faţă de datoriile ţărilor din zona euro, Italia şi Franţa vor fi ţintele cele mai evidente. Dar experienţa trecută a arătat că înrăutăţirea condiţiilor de piaţă poate afecta foarte repede şi obligaţiunile altor ţări.

În orice caz, analiştii estimează că lecţiile din criza datoriilor, un model mai puternic de structurare a instituţiilor din zona euro - inclusiv capacitatea BCE de a acţiona cu rol de apărare - în combinaţie cu mărimea economiilor ameninţate înseamnă că o nouă criză a datoriilor europene poate fi evitată, chiar şi în cel mai extrem scenariu, titrează Rador.

Acest lucru nu înseamnă, totuşi, că guvernele nu vor resimţi efectele, deoarece vor fi presate de pieţe să adopte măsuri de ajustare bugetară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel