Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va aloca, pentru anul în curs, un buget de 896 milioane de lei pentru susținerea angajării șomerilor din categorii vulnerabile, cu acces dificil pe piața muncii.
- Șomerii cu vârsta de peste 45 de ani, părinți unici susținători ai familiilor monoparentale
- Tinerii de până la 29 de ani
- Persoanele cu dizabilități
- Absolvenții fără experiență
- Șomerii de lungă durată potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
"Înregistrăm un record al numărului de salariaţi. La acest lucru contribuie şi programe precum cel derulat de ANOFM privind angajatorii care încadrează şomeri din categorii vulnerabile. Se reuşeşte astfel incluziunea socială reală, prin accederea acestor persoane în primul rând la locuri de muncă. Vom continua să implementăm politici de formare şi de ocupare care să răspundă nevoilor angajatorilor şi venim, în acelaşi timp, şi în sprijinul categoriilor vulnerabile", a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Astfel, până la până la finele lunii mai 2024 vor fi încheiate convențiile aferente solicitărilor eligibile depuse de către angajatori pentru aproximativ 32.000 de șomeri încadrați în muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News