Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aproape 91.000 de persoane au intrat, duminică, în ţară. Aproximativ 10 la sută dintre aceștia sunt ucraineni
WhatsApp
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în cursul zilei de duminică, au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 90.922 de persoane, dintre care 8.520 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis luni AgerpresS, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 188.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 49.000 de mijloace de transport.

Începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict) au intrat în România 6.622.877 de cetăţeni ucraineni.

20 de români nu au putut ieși din țară



În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, duminică, 39 de fapte ilegale (14 infracţiuni şi 25 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 10.700 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 1.300 de lei.

Duminică nu s-a permis intrarea în ţară a 30 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 20 de cetăţeni români din diferite motive legale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel