Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anglia: Parlamentarii laburişti sprijină acordul lui May privind Brexitul
WhatsApp
Aproximativ 30-40 de parlamentari din Partidul Laburist de opoziţie ar fi pregătiţi să sprijine un acord privind Brexitul pe care premierul Theresa May încearcă să-l obţină cu Uniunea Europeană
brexit

Aproximativ 30-40 de parlamentari din Partidul Laburist de opoziţie ar fi pregătiţi să sprijine un acord privind Brexitul pe care prim-ministrul britanic Theresa May încearcă să-l obţină cu Uniunea Europeană, a informat cotidianul The Times, citând parlamentari britanici neidentificaţi, transmite miercuri Reuters.

Negociatorii UE pentru Brexit consideră că un acord cu Marea Britanie asupra "divorţului" este "foarte aproape", au declarat surse diplomatice pentru Reuters săptămâna trecută, deşi nu este clar dacă May ar putea obţine aprobarea parlamentului britanic pentru acest acord.

Aproximativ 320 de voturi în parlamentul de 650 de locuri sunt necesare pentru ca aprobarea să fie sigură. May are 315 parlamentari şi guvernează cu o majoritate de lucru de 13 datorită unei înţelegeri cu cei zece deputaţi ai Partidului Democrat Unionist (DUP) din Irlanda de Nord, deşi rebelii din propriul partid afirmă că 40 de parlamentari conservatori ar putea vota împotriva acordului ei.

The Times scrie că un grup de 30-40 de parlamentari laburişti l-ar putea sfida pe liderul lor, Jeremy Corbyn, şi vota pentru un acord pe care May speră să îl obţină până la sfârşitul anului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel