Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anglia. Autoritatea din domeniul energiei va modifica facturile trimestrial, după ce prețul la energie a explodat
WhatsApp
Facturile la energie în Marea Britanie vor fi schimbate la fiecare trei luni, conform unui nou plan prezentat joi de reglementatorul din sector, Ofgem, care are ca scop evitarea şocurilor puternice legate de preţuri, relatează agenţia EFE. 

În prezent, preţul maxim cu care companiile energetice îşi pot taxa clienţii se stabileşte la fiecare şase luni, iar modificarea vine ca urmare a actualelor variaţii de preţuri.

Potrivit Ofgem, această modificare are ca scop ca o creştere sau o scădere a preţurilor să poată fi transmise rapid consumatorilor.

Facturile au crescut considerabil în aprilie, dar se aşteaptă o altă majorare semnificativă în octombrie.

Consumatorii se vor confrunta cu "o iarnă cu multe provocări" şi situaţia este "profund îngrijorătoare" pentru multă lume, a semnalat Ofgem într-un comunicat, în care se subliniază că schimbările sunt necesare pentru stabilitatea pieţei energiei şi evitarea închiderii marilor companii furnizoare de energie.

În octombrie 2021, limita preţului la energie era de 1.400 lire (1.666 euro) anual, dar în aprilie 2022 a urcat la 1.971 lire (2.345 euro). Se estimează că în octombrie preţul va sări la 3.358 lire (3.996 euro).

Cererea de gaze a crescut după ridicarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei şi, de asemenea, din cauza războiului din Ucraina, mai scrie EFE.

Citește în continuare: Italia va aproba un pachet de 14,5 miliarde de dolari pentru combaterea inflației

 

Guvernul italian intenţionează să aprobe joi un nou pachet de măsuri de sprijin, în valoare de 14,3 miliarde de euro, pentru a proteja firmele şi familiile de creşterea explozivă a costurilor cu energia şi a preţurilor de consum, au declarat mai mulţi oficiali guvernamentali consultaţi de Reuters, potrivit Agerpres.

Pachetul de joi, una dintre ultimele iniţiative majore ale premierului demisionar Mario Draghi înainte de alegerile naţionale de luna viitoare, vine după alte măsuri cu o valoare totală de 33 de miliarde de euro care au fost bugetate începând din luna ianuarie pentru a diminua impactul exploziei preţurilor la electricitate, gaze naturale şi benzină.

G Ad:

Conform unui proiect de decret guvernamental consultat de Reuters, autorităţile de la Roma intenţionează să extindă, şi în trimestrul patru al acestui an, măsurile existente care sunt destinate să diminueze facturile la electricitate şi gaze naturale pentru familiile cu venituri reduse precum şi reducerea aşa-numitelor tarife pentru serviciile de sistem. Concepute pentru a ajuta la finanţarea unor diferite iniţiative precum subvenţionarea energiei fotovoltaice şi până la scoaterea din funcţiune a centralelor nucleare, tarifele pentru serviciile de sistem reprezentau mai mult de 20% din facturile la electricitate înainte de intervenţia Guvernului.

Alte măsuri care urmează a fi aprobate joi de Executivul italian privesc extinderea unui bonus de 200 de euro plătit în luna iulie italienilor cu venituri mici şi medii şi către muncitorii care anterior nu au beneficiat de acest bonus.

Reducere a accizei pentru combustibil

 

În plus, o reducere a accizei pentru combustibilii la pompă, care era programată să expire la 21 august, va fi prelungită până la data de 20 septembrie.

Autorităţile de la Roma analizează de asemenea posibilitatea de a împiedica firmele de utilităţi să facă modificări unilaterale în contractele de furnizare de electricitate şi gaze naturale încheiate cu gospodăriile, până în luna octombrie, potrivit proiectului de document consultat de Reuters.

Alte aproximativ 1,6 miliarde de euro vor merge spre reducerea, în a doua jumătate acestui an, a sarcinii fiscale, adică a diferenţei dintre salariul plătit de un angajator şi ceea ce angajatul duce acasă, astfel încât să fie sprijiniţi angajaţii cu un venit anual mai mic de 35.000 de euro.

În sfârşit, pentru a veni în sprijinul puterii de cumpărare a vârstnicilor, Guvernul de la Roma a decis să avanseze pentru al patrulea trimestru al acestui an o majorare cu 2% a pensiilor, care iniţial era programată pentru anul 2023, la un cost pentru bugetul statului de aproximativ 2,4 miliarde de euro.

În condiţiile în care veniturile din taxe depăşesc nivelul prognozat, finanţarea noului pachet de măsuri nu ar urma să majoreze ţinta de deficit public, care a fost confirmată săptămâna trecută de autorităţile de la Roma la 5,6% din PIB pentru acest an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
14 aug 2022, 20:26
DCMedical.ro
14 aug 2022, 11:13
DCBusiness.ro
14 aug 2022, 17:13
DefenseRomania.ro
14 aug 2022, 12:06
DCBusiness.ro
14 aug 2022, 17:13
DefenseRomania.ro
14 aug 2022, 12:06
DCNews.ro
14 aug 2022, 20:26
DCMedical.ro
14 aug 2022, 11:13
Spectacola.ro
14 aug 2022, 16:59
Spectacola.ro
14 aug 2022, 16:59
RadioDCNews.ro
12 aug 2022, 15:30
RadioDCNews.ro
12 aug 2022, 15:30
Astrosens.ro
09 aug 2022, 16:17
Astrosens.ro
09 aug 2022, 16:17