Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Angajaţi TAROM, infectaţi cu SARS-COV-2
WhatsApp
Doi angajaţi ai companiei TAROM au fost testaţi pozitiv cu virusul SARS-COV-2, ambele persoane aflându-se în prezent în autoizolare la domiciliu, împreună cu familia, urmând un tratament medicamentos, informează un comunicat al operatorului aerian naţional transmis vineri.

Astfel, în cursul zilei de marţi, 14 iulie, un angajat al companiei TAROM a fost testat pozitiv pentru infectarea cu virusul SARS-COV-2, iar conform declaraţiilor acestuia, infectarea s-a produs în urma unui sejur pe litoralul românesc. În urma anchetei epidemiologice s-a stabilit că, în ultimele 14 zile, anterior diagnosticării cu virusul SARS-COV-2, angajatul a petrecut la serviciu doar prima jumătate a zilei de joi, 9 iulie 2020, după care s-a învoit, fiind posibilităţi extrem de reduse ca acesta să fi intrat în contact cu alţi colegi din cadrul departamentului unde îşi desfăşoară activitatea.

Totodată, în cursul zilei de joi, 16 iulie 2020, un al doilea angajat al companiei a adus la cunoştinţă că a fost testat pozitiv pentru infectarea cu SARS-COV-2 . Testarea a fost realizată în data de 15 iulie pentru debut de infecţie respiratorie acută cu febră, astenie, mialgii, rinoree, cefalee şi tuse seacă. Imediat după comunicarea rezultatului, angajatul TAROM s-a autoizolat la domiciliu, împreună cu familia, urmând un tratament medicamentos.

"Urmare a confirmării diagnosticului celor doi salariaţi, în cadrul companiei TAROM a fost declanşată o anchetă epidemiologică pentru identificarea şi înlăturarea pericolului de răspândire a virusului printre ceilalţi angajaţi ai companiei, fiind luate toate măsurile dispuse de autorităţi. Menţionăm că cei doi angajaţi nu au interacţionat, în îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu ce le revin, cu echipajele sau personalul auxiliar al aeronavelor", precizează TAROM.

Încă de la apariţia primelor cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2, compania TAROM a pus în aplicare un Plan de măsuri stricte pentru prevenirea contaminării angajaţilor, a echipajelor de zbor şi a pasagerilor. Astfel, conform procedurii, aeronavele companiei care transportă pasageri şi mărfuri sunt supuse măsurilor antiepidemice. După efectuarea fiecărei curse, cabina de pasageri, cabina piloţilor, toaletele, bucătăria, cala de bagaje, scările şi toate celelalte suprafeţe ale aeronavei cu care pasagerii sau personalul intră în contact sunt curăţate şi dezinfectate, iar la finalul fiecărei zile de zbor aeronavele sunt dezinfectate suplimentar prin nebulizare. Mai mult, pe timpul desfăşurării misiunilor, angajaţii poartă mască, vizieră, mănuşi si halat de protecţie.

TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Compania naţională operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share.

TAROM deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 29 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel