Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Andrei Caramitru: Susțin REVOLTA PRIMARILOR. CENTRALIZAREA TREBUIE OPRITĂ!
WhatsApp
Andrei Caramitru, membru USR, scrie într-o postare pe Facebook că centralizarea trebuie oprită. Ca atare, spune consilierul pe teme economice al președintelui Dan Barna, susține revolta primarilor, care s-au strâns la București pentru a cere socoteală premierului Dăncilă. Aceștia spun că pierd milioane de euro din bugetul local, în urma unei decizii a ministerului de Finanțe.

"SUSTIN REVOLTA PRIMARILOR - CENTRALIZAREA TREBUIE OPRITĂ !

Primarii orașelor mari s-au revoltat . Pe buna dreptate. De ce ?
- anul trecut, prin “revoluția fiscala”, statul a redus dramatic fondurile orașelor mari. Prin acel “artificiu” - vândut ca o simplificare și mica reducere de taxe pentru oameni - PSD a redus cu 30% sumele alocate bugetelor locale din taxa pe venit. O șmecherie
- In 2019 - e și mai rău - PSD vrea sa dea banii la consiliul județean (la baronii locali) care sa distribuie discreționar banii “mai jos”

Situația este șocantă și trebuie oprită. O să vă explic secretul despre care nu vorbește nimeni :
- cele mai mari 14 zone metropolitane (in care trăiesc 35% din oameni), contribuie 85% din totalul taxelor colectate. 85%!!!! Practic nu exista economie fiscalizată in afara marilor orașe (putinele firme din Teleorman și din alte județe nu plătesc taxe - pentru ca sunt deținute de PSD și ANAF ii apară)
- în Bucuresti de exemplu, doar 30% din taxele colectate rămân in oraș . La fel și in Cluj și in celelalte mari orașe. 70% (!!!!) sunt luați și aruncați in alte județe
- unde se duc banii ??? O mică parte in pensii in județele sărace (e normal), însă cea mai mare parte merge in miliarde furate prin Teldrumuri și alte firme de casă. Și în salarii aberante in administrația centrală și locală date către “noua nomenclatură” : politruci, amante, șoferi și alti trepăduși pesediști analfabeți care nici măcar nu trec vreo zi la muncă.

Gândiți-va bine. 70% din taxele pe care le plătiți voi și firmele la care lucrați sunt aruncați in mare parte in rețelele corupte ale PSD. 70% !!!

Ce trebuie făcut ??? Descentralizare fiscală ! Cel puțin 60% din totale taxele plătite trebuie sa rămână in localitatea de unde au fost plătite . Cel putin !!! Restul de 30-40% trebuie sa meargă in mare parte către proiectele mari de infrastructură, armată și plata pensiilor pentru oamenii săraci din zonele defavorizate. Atât. 0 către rețelele feudale corupte. Sunt suficienți bani dacă tăiem corupția drastic.

Statul central trebuie redus DRAMATIC, comunitățile locale trebuie sa prospere !!!!", a scris Andrei Caramitru pe pagina de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel