„CUM PUTEM SCĂPA DE DISTRUGEREA ȚĂRII? E NEVOIE DOAR SĂ SE APLICE LEGEA. ȘI DE UN MUELLER
Este evident și vizibil și de pe lună că o parte a "sistemului" și a celor de la guvernare lucrează in cârdășie cu inamicii NATO și UE (in special Rusia, dar nu numai). Eu am tot scris despre asta - Florin Câțu merge mai departe și îl acuza azi direct pe Teodorovici că este agent rus, cu documente. Banca internațională a Rusiei ar prelua prin fondul suveran controlul asupra industriilor noastre strategice.
Este ESENȚIAL să aplicăm legea. Trebuie să ne protejăm țara. E război hibrid și suntem sub atac. Trădarea este clar reglementată - nimeni nu are voie să colaboreze cu entități ostile pentru destabilizarea ordinii constituționale, apărării și a economiei. In special prin Art. 394 din codul penal.
Eu as introduce doar o reglementare care să spună că pedeapsa din lege (de 10-20 ani) nu poate fi redusă sub nici o circumstanță. Și judecata acestor fapte să fie făcută cu prioritate.
Și trebuie lansată pe repede înainte o echipă puternică, incoruptibilă și independentă așa cum au făcut americanii cu procurorul Mueller. Sigur exista undeva un procuror competent, tânăr, independent și curajos. Toți trădătorii și cei care au colaborat cu ei trebuie imediat identificați, anchetați și arestați (și menținuți in arest pe perioada anchetei și procesului - fiind pericole publice clare).
Și încă ceva - toți spionii ruși și alti ostili activi la noi descoperiți și trimiși înapoi la ei. Cum face Estonia.
Și nu săriți că e propunere radicală. Vorbesc doar de aplicarea unei legi existente, fără ingerințe politice. Și cer ca instituțiile pe care noi le plătim să își facă treaba”, a scris Caramitru pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News