Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ANAF anunță controale la supermarketuri, pentru verificarea adaosului comercial 
WhatsApp
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nicușor Nica, a anunțat marți că instituția pe care o conduce va începe o amplă serie de controale pentru a verifica respectarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază.

Decizia vine după apelul lansat de Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD și al Camerei Deputaților, care a cerut intervenția urgentă a autorităților în urma suspiciunilor că unii comercianți ar fi majorat prețurile înainte de o eventuală renunțare la această măsură.

Sorin Grindeanu a declarat luni că există indicii conform cărora prețurile unor produse de bază au crescut nejustificat, chiar dacă plafonarea adaosului comercial este încă în vigoare. Oficialul PSD a solicitat ANAF să acționeze imediat și să verifice situația la nivel național, pentru a proteja consumatorii și pentru a evita abuzurile comercianților.

„Solicitarea domnului președinte al Camerei Deputaților este una legitimă, este în conformitate cu prevederile legale. Vom demara controale, realizăm în prezent o analiză de risc împreună cu celelalte instituții competente și, pe baza acesteia, vom interveni acolo unde există suspiciuni de nereguli”, a declarat Adrian Nica, prezent la Palatul Parlamentului.

Se vrea un control la un numar mai mare de companii 

Șeful ANAF a subliniat că astfel de verificări au mai fost realizate și în trecut, însă de această dată controalele vor viza un număr mai mare de companii, cu scopul de a identifica eventualele practici de creștere artificială a prețurilor.

Măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost introdusă pentru a tempera inflația și pentru a proteja populația de scumpiri excesive, în special în rândul produselor esențiale precum pâinea, laptele, carnea, ouăle sau uleiul. Anunțul privind intensificarea controalelor vine într-un context sensibil, în care autoritățile discută posibilitatea de a renunța la această plafonare, ceea ce a stârnit temeri privind o nouă explozie a prețurilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel