„Cu această ocazie, am subliniat că Președinția română a Consiliului UE pledează pentru o Uniune Europeană care să-și asume mai puternic rolul de actor global, inclusiv din perspectiva definirii sistemului comercial multilateral, una dintre prioritățile în acest sens fiind promovarea procesului de modernizare a OMC. Întrevederea cu Directorul General al OMC, Roberto Azevêdo, a reprezentat un bun prilej pentru a discuta despre acest obiectiv al RO2019EU, având în vedere faptul că subiectul s-a regăsit și pe agenda reuniunii informale a Consiliului Afaceri Externe – Comerț.
În cadrul dialogului am abordat și propunerile pentru reformarea organizației, pentru ca OMC să îşi mențină relevanța în contextul multilateral actual, crescându-și nivelul de eficiență și adaptabilitate la noile realități ale sistemului comercial internațional.
Am salutat semnarea de către 76 de membri OMC a Declarației Comune privind comerțul electronic, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, un semnal politic important pentru menținerea funcției de forum de negociere a OMC și continuarea activității OMC în format multilateral.
Totodată, am subliniat că România, în colaborare cu OMC, va organiza pe perioada RO2019EU un workshop în Geneva (în luna mai 2019) privind antreprenoriatul, comerțul electronic și tehnologiile avansate pentru IMM-uri”, a transmis Ana Birchall.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News