Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a scris, pe Facebook, faptul că a aflat „cu profundă tristeţe" vestea morţii unui reprezentat al misiunii diplomatice şi rănirea gravă a altuia, în urma unui atac terorist care a avut loc in noaptea de luni spre marţi, la Kabul, în Afganistan.
„Din păcate, acţiunile teroriste continuă să curme vieţi nevinovate peste tot în lume. Astfel de atacuri sunt profund condamnabile!", a scris Birchall.
Potrivit ministrului, trebuie concentrate eforturile pentru asigurarea securităţii cetăţenilor în faţa actualelor ameninţări, „în mod special în prevenirea şi combaterea terorismului", aceste lucruri putând fi posibile prin colaborare şi cooperare internaţională.
Birchall a transmis condoleanţe familiei românului ucis în timpul atacului şi putere de luptă celui rănit, pentru a trece cu bine peste acest moment dificil.
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, a anunţat marţi Ministerul Afacerilor Externe (MAE), conform Mediafax.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News