„Suedia are una dintre cele mai mari populații de mari cormorani din Europa. Potrivit datelor Direcției Generale pentru Mediu a Comisiei Europene, populația de reproducere a Phalacrocorax carbo sinensis din Suedia a fost estimată la 40.598 de cuiburi ocupate în 2012, împărțite în 169 de colonii“, este mesajul postat de Ambasada Suediei.
Internauții au postat comentarii ironice, întrebând câte piscine au sau dacă în Suedia, din cauza climei, cormoranii stau în saune, nu la piscină.
„ Am discutat cu comisarul Vella, a văzut România. Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus lui Vela că cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulţi. Nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât. Pun în pericol un sector alternativ şi un sector complementar”, a spus ministrul Agriculturii Petre Daea în Comisia pentru pescuit a PE, despre cormorani având un discurs incoerent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News