Ambasada SUA a transmis că lucrează cu autoritățile române pentru rezolvarea situației. “Ambasada SUA a luat cunoștință de incident și urmărește îndeaproape evoluțiile. Înțelegem că nu au existat răniți. Lucrăm alături de partenerii noștri români pentru rezolvarea situației și vom furniza informații actualizate pe măsură ce vor deveni disponibile”, arată un comunicat al biroului de presă al Ambasadei SUA.
Elicopterul de tip Black Hawk participa la pregătirile pentru Ziua Aviației, care va avea loc pe 20 iulie. Aparatul, care făcea parte dintr-un grup de elicoptere, a pierdut din altitudine şi a aterizat forţat pe unul dintre principalele bulevarde din Capitală (Bulevardul Aviatorilor), în Piața Charles de Gaulle.
Pe lângă stâlpii prăbușiți, se poate vedea și o dubă puțin avariată. Elicopterul Black Hawk al armatei SUA este o aeronavă de transport. Acesta efectua un zbor de antrenament. În cadrul antrenamentului, aparatul de zbor a fost nevoit să aterizeze. Din feiricie, nu au fost victime.
Militarii americani și polițiștii români fac verificări la fața locului. Se va forma o comisie de specialiști la nivelul armatei americane pentru a stabili care a fost exact cauza. Elcopterul Black Hawk este o aeronavă folosită de foarte mulți ani de armata SUA. Piloții americani se bazează foarte mult pe acest tip de aeronavă. Pe Bulevardul Kiseleff, traficul este blocat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News