"Sunt foarte mulţumit şi de faptul că România lasă o amprentă pozitivă asupra lumii. Da, cu siguranţă, în domeniul securităţii, în care acum este exportatoare de stabilitate, însă şi în două moduri care vorbesc direct despre bunătatea şi decenţa care caracterizează această ţară şi poporul său. Mă refer la disponibilitatea României de a acorda ajutor umanitar ţării vecine, aflată sub asediu, şi la succesul său lăudabil pe care l-a avut în combaterea traficului de persoane. Cunosc prea bine poporul român, trăiesc de câţiva ani aici şi în regiune de şi mai mult timp. Capacitatea românilor de a fi cu adevărat buni nu mă surprinde deloc", a spus diplomatul.
"Recunosc, am fost uimit, mişcat, atât de reacţia oficială a României de a-i ajuta pe refugiaţii din Ucraina, cât şi de reacţia privată a atât de multor cetăţeni. Procesarea solicitărilor refugiaţilor, acordarea de ajutoare, eforturile de a simplifica cerinţele pentru acordarea dreptului de muncă şi dorinţa de a se asigura că nu se pierde o generaţie de elevi şi studenţi ucraineni, sunt, într-un singur cuvânt, 'admirabile'. Implicarea şi compasiunea de care dau dovadă românii de rând sunt o sursă de inspiraţie. Transportul oferit, acţiunile altruiste, donaţiile, grija - toate au întărit ceea ce eu şi atâţia alţii ştim deja: România este o ţară măreaţă, plină de oameni buni", a spus Muniz.
Totodată, s-a referit la recentele decizii anunţate la Summitul NATO de la Madrid.
"La reuniunea la nivel înalt, România a oferit aliaţilor perspectiva unică şi nepreţuită a unui membru NATO de la graniţa cu naţiunea aflată sub atacul barbar al Rusiei. Ne inspiră şi este uimitor să vedem prezenţa în creştere a unora dintre cele mai renumite unităţi militare americane, care colaborează cu aliaţii, cu o interoperabilitate aproape omogenă. Am menţionat Madrid şi sunt sigur că mulţi dintre voi ştiţi, în Spania, preşedintele Biden a anunţat că Statele Unite vor disloca un comandament de brigadă de luptă, în curând, în România", a arătat el.
"Împreună, avansăm către o postură de descurajare şi apărare şi mai puternică. Prezenţa noastră reprezintă dovada că tratăm cu seriozitate angajamentele în materie de securitate şi că Statele Unite sunt întru totul pregătite şi capabile să îşi îndeplinească angajamentele luate sub incidenţa Articolului V, jurământul Muschetarilor", a punctat Muniz.
Acesta a apreciat că România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai Statelor Unite ale Americii.
"În ceea ce priveşte prezentul, ar fi o neglijenţă din partea mea să nu revin la situaţia securităţii şi la Alianţa noastră. În urmă cu şaptezeci şi nouă de ani, naţiunile noastre erau în tabere diferite, în deflagraţia care atunci a dezbinat lumea în două. După cum ştim cu toţii, am continuat să fim duşmani ideologici în următoarele decenii, separaţi de încă o umbră criminală aruncată de Kremlin, impenetrabila Cortină de Fier. Şi cu toate acestea, astăzi, România este unul dintre cei mai puternici aliaţi ai Americii", a subliniat Muniz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News