Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ambasada Italiei la București reacționează, după ce România a fost acuzată că blochează transportul de materiale sanitare
WhatsApp
Ambasada Italiei în România reacționează, după ce în spațiul public a apărut informația că țara noastră a fost denunțată pentru practici incorecte, fiind acuzată ca a blocat un transport de materiale sanitare.

"Cu privire la informațiile vehiculate în presă conform cărora România ar fi blocat un transport de măști de protecție destinat Italiei, semnalăm comunicatul de presă al Ambasadei Italiei la București", se arată într-o informare a Grupului de Comunicare Strategică.

Iată comunicatul oficial: 

"Referitor la informaţiile apărute în articolul 'Italia acuză România de practici incorecte pentru că i-a blocat un transport de măști de protecție' Ambasada Italiei în România, confirmând că iniţiativele contrarii dreptului internaţional vor fi denunţate oriunde vor avea loc, precizează că nicio activitate atribuibilă statului român nu a făcut obiectul vreunei plângeri sau condamnări, nici măcar morale. Din contră, suntem siguri de colaborarea autorităţilor române în urmărirea eventualelor operaţiuni ilegale comise de oricine pe teritoriul său şi le mulţumim pentru aceasta”, este comunicatul de presă transmis de Ambasada Italiei la București.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj a anunțat, miercuri, că a oprit transportul unor colete spre Italia pe Aeroportul Internațional "Avram Iancu", expediate de o firmă din Sf. Gheorghe, care conțineau materiale sanitare, printre care măști, botoșei și costume de protecție.

Potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică transmis, miercuri, măsura a fost dispusă în urma sesizării polițiștilor de frontiră de la aeroportul clujean.

"În urma sesizării polițiștilor de frontieră din Aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 7 din 11.03.2020, Direcția de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia și conțineau 10.000 măști chirurgicale, 17.000 măști menaj, 400 măști de unică folosință, 45 de costume de protecție medicală, 400 de botoși protecție încălțăminte", se arată în comunicatul citat de Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel