Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alianţa ALDE-Pro România. Băsescu: „Un mini-USL, cu SCURSURI din PNL și PSD”
WhatsApp
Traian Băsescu a catalogat, miercuri, alianța ALDE-Pro România ca fiind un „mini-USL, cu scursuri din PNL și PSD”. Fostul președinte a afirmat că Victor Ponta nu a făcut o afacere bună, Călin Popescu Tăriceanu fiind un specialist în „îngropăciuni”.

„Discutăm de fapt de rămășițe sau resturi din PSD și PNL care, dacă luăm de bun comunicatul domnului Tăriceanu, formează mini-USL-ul. E un mini USR pentru că partidele astea sunt formate din scursuri din celelalte două partide, din resturi, rămășite. Cred că nu vor fi deloc a treia forță politică. Cred că această colaborare îi va îngropa și pe unii și pe alții. Domnul Tăriceanu este specialist în îngropăciuni. Așa cum a îngropat PNL așa va îngropa și noua mișcare politică”, a declarat Traian Băsescu, la Digi24.

Fostul președinte a afirmat că prin această decizie ALDE urmărește ca Tăriceanu să ia 3-4% la alegerile prezidențiale.

„Nu cred că Ponta a făcut o bună afacere, dar nici Tăriceanu nu a făcut o afacere bună. Disperarea i-a împins la o soluție pe care o va valorifica în primă instanță Tăriceanu, ca să ia 3-4% la prezidențiale, apoi probabil că lecuiți de performanțele lui Tăriceanu se vor despărți din nou”, a adăugat Băsescu.

Citeşte şi: Tăriceanu a ÎNŢELES GREŞIT. Nu s-a HOTĂRÂT alianţa cu Pro România

Reacția vine în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, miercuri, că ALDE va avea o alianță politică cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta. El a afirmat că alianța va fi a treia forță parlamentară, după PSD și PNL.

Ulterior, liderul ALDE și-a nuanțat declarațiile de pe Facebook cu privire la Alianța cu Pro România, iar după editarea postării în locul "am hotărât" a apărut "am discutat".

Surse politice au declarat, pentru Mediafax, că intrarea într-o alianță a ALDE cu Pro Romania va duce la două variante: PSD să accepte și Pro Romania la guvernarea sau, în caz contrar, nu este exclus ca ALDE să intre în Opoziție.

sursa: Mediafax

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel