"Chiar acum am încheiat o nouă rundă de discuţii şi de negocieri cu colegii noştri din PLUS, probabil că într-o săptămână jumătate - două săptămâni vom avea şi o decizie finală în cadrul alianţei. Sâmbătă avem un congres al USR în care, conform statutului, va fi nominalizat candidatul USR pentru participarea la cursa prezidenţială. (...) Vom avea, sper eu, în câteva zile şi decizia Alianţei. (...) Va fi un candidat unic al Alianţei USR PLUS, fără îndoială, da", a spus Barna la B1 Tv.
În ce priveşte stabilirea candidatului Alianţei USR PLUS la prezidenţiale, Dan Barna a afirmat că se va urmări mai mult strategia politică şi se vor lua mai puţin în discuţie sondajele de opinie.
"Nu discutăm foarte mult pe sondaje, evident, le-am văzut, discutăm mai mult pe strategie politică, pentru ca Alianţa USR PLUS să poată avea un mesaj coerent şi credibil, un mesaj consistent despre ceea ce vom face din 2020, după ce vom veni la guvernare. Şi din această perspectivă şi candidatul la prezidenţiale este un pas necesar, prin care vom avea ocazia să transmitem acest mesaj al Alianţei USR PLUS, acest mesaj de Românie modernă şi Românie de viitor în care noi credem foarte mult", a declarat liderul USR.
Dan Barna a menţionat că este o probabilitate "foarte mare" ca USR - PLUS să aibă o propunere de tandem, adică un candidat pentru prezidenţiale alături de un candidat pentru funcţia de premier.
"Ideea este că vom avea, cu o probabilitate foarte mare, o propunere de tandem, candidat la prezidenţiale şi candidat pentru poziţia de premier, astfel încât să putem construi mai departe şi scenariul de Românie proeuropeană, scenariu pe care Alianţa USR PLUS îl va duce în dezbaterea publică şi în campania pentru prezidenţiale şi apoi la alegerile locale şi la alegerile naţionale, obiectivul nostru fiind (...) guvernarea din toamna, iarna lui 2020, problema guvernării şi reaşezarea României pe o direcţie proeuropeană", a adăugat Barna.
Liderul USR a punctat că stabilirea candidatului la prezidenţiale se va face după o analiză pragmatică. "Analiza nu se face dând cu banul sau cine strigă mai tare, este o analiză foarte pragmatică (...) cu plusuri şi minusuri, oportunităţi şi elemente care trebuie adresate", a mai declarat Barna.
El s-a arătat convins de faptul că Alianţa USR PLUS va avea candidat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
"Va fi într-adevăr o luptă pentru turul doi, foarte probabil preşedintele Klaus Iohannis va fi cu siguranţă acolo, el este în momentul de faţă în mod firesc în cea mai bună poziţie, dar pentru turul doi eu sunt convins că Alianţa USR PLUS va avea argumente şi va avea un mesaj foarte credibil şi sunt foarte încrezător că vom ajunge în turul doi", a conchis Dan Barna.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News