Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alexandru Rafila: „Certificatul verde nu presupune exclusiv vaccinarea”
WhatsApp
Alexandru Rafila a declarat miercuri că în România s-au făcut greşeli de comunicare în privinţa certificatului verde COVID, pentru că nu s-a explicat ce este acest document şi că nu presupune exclusiv vaccinarea.

Rafila a susţinut o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului, după o întâlnire a reprezentanţilor Comisiilor pentru sănătate din Camera Deputaţilor şi Senat cu o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„În ce priveşte certificatul verde COVID, cred că în România am făcut două lucruri greşite, apropo de comunicare. Nu am explicat ce este certificatul verde şi nu am explicat foarte clar că aceste certificat verde nu presupune exclusiv vaccinarea - vaccinarea, sigur, trebuie încurajată -, ci şi testarea şi, bineînţeles, trecerea prin boală. Unul dintre elementele importante pe care le-am menţionat în întâlnirea cu cei de la Comisiile de sănătate este accesul universal la testare. Am discutat lucrul ăsta şi el trebuie să existe, el nu trebuie să descurajeze sau să înlocuiască vaccinarea, dar, pe de altă parte, limitarea testării nu face altceva decât să agraveze situaţia”, a afirmat medicul.

 

„Certificatul verde e o problemă sensibilă de discuţie”



Potrivit acestuia, în România se fac puţine teste, precizând că ţări care aveau un număr similar de cazuri făceau "de cinci ori, de zece ori mai multe teste" ca în ţara noastră.

„Deci, este clar că este o problemă, o limitare a accesului la testare. Certificatul verde e o problemă sensibilă de discuţie în România, ăsta este adevărul, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm. Aş prefera să încetăm cu aceste poziţii partizane pro şi contra, trebuie explicat de ce este util, că e o măsură de protecţie individuală, e o măsură de protecţie a comunităţii şi că este acceptabil dacă statul sprijină cele două elemente - vaccinare şi accesul universal la testare”, a subliniat Rafila.

 

Rafila: „Este o demagogie pură”

 

El a adăugat că discuţia cu privire la introducerea certificatului verde la locul de muncă putea să aibă loc în urmă cu cinci luni, pentru că acum „ostilizează personalul medical” pe fondul unei creşteri mari a numărului de pacienţi cu COVID.

„Dacă acum cinci luni discutam despre certificatul verde, puteam să facem o discuţie, pe banii medicilor sau personalului medical sau pe banii statului (testarea personalului medical care nu prezintă certificat verde - n.r.). Dar eu, când vin cu acest proiect de lege când am maximum de cazuri, când am maximum de impact pe sistemul de sănătate, deci nu vin acum cu această lege, pentru că dacă vin acum cu această discuţie şi ostilizez o parte din personalul medical şi îl ameninţ cu concedierea în plin val pandemic, sunt inconştient. Noi am avut o vară întreagă în care nu numai că nu s-a făcut nimic, dar s-a încurajat transmiterea prin diverse manifestări publice care au fost organizate, încurajate, am determinat toată această nebunie şi când ajungem în vârful pandemiei venim cu măsuri care ostilizează personalul medical şi care pun o problemă legată de funcţionarea sistemului medical. Este o demagogie pură şi nu reflectă responsabilitate”, a afirmat deputatul social-democrat.

Proiectul de lege privind certificatul verde în sistemul medical nu a fost rezultatul unui consens politic, a spus el, şi nu a fost discutat cu nimeni.

„Guvernul României nu şi-a făcut treaba, a dus situaţia la paroxism şi aceiaşi oameni care au adus situaţia la paroxism vor să pună şi sistemul de sănătate în imposibilitate de funcţionare în acest mod şi nu îşi asumă nimeni nimic”, a conchis acesta.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel