Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ALERTĂ la Suceava: Spitalul Județean de Urgență nu mai are paturi libere la ATI
WhatsApp
Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava nu mai are paturi libere la ATI pentru patologia COVID-19, iar 45 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate cu forme severe şi grave. 

Nici Spitalul Municipal Rădăuţi nu are paturi libere la ATI, opt pacienţi fiind cu forme grave de COVID şi doi în stare critică.

Potrivit Prefecturii Suceava, din totalul celor 514 pacienţi internaţi în SJU Suceava, 135 sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 38 de pacienţi sunt în zona tampon, iar 344 sunt cu afecţiuni non-COVID.

Dintre pacienţii cu COVID-19, cinci prezintă forme uşoare, 85 au forme medii ale bolii, 27 prezintă forme severe, iar 18 cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, şase ventilaţi non-invaziv şi alţi şase ventilaţi invaziv.

La unitatea ATI de la SJU Suceava nu sunt paturi disponibile pentru pacienţi cu COVID-19, sunt 21 de ventilatoare libere, dintre care şase pentru pacienţii COVID-19.

De asemenea, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internaţi 20 de pacienţi cu COVID-19, dintre aceştia opt cu forme grave. La Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt 27 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 14 cu forme grave, la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului - 12 pacienţi internaţi, iar la Spitalul Boli Cronice Siret sunt şapte pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Numărul persoanelor testate, până în prezent, este de 170.237, în ultimele 24 de ore fiind testate 1.072 de persoane.

În judeţul Suceava sunt, în prezent, 817 cazuri de infecţie cu noul coronavirus în evoluţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel