Administrația Senatului pentru Educație a confirmat, luni, după-amiază, la solicitarea presei berlineze, că sunt 5 cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus în rândul elevilor. Este cel mai mare focar de Sars-CoV-II descoperit la o școală de până acum, au precizat surse din Educație. Cazurile au fost raportate în weekend. În plus, un al șaselea elev din școala gimnazială din Neukölln a fost testat pozitiv.
Potrivit lui Gudrun Widders, medic în Spandau, trei dintre cei cinci copii infectați aparțin unei familii, ceilalți doi copii probabil că au avut contact cu cealaltă familie. „Se pare că contagiunea nu a avut loc în școala primară Christoph Földerich”, a spus Widders pentru Berliner Kurier. În familia cu cei trei copii afectați, alți doi membri ai familiei au fost, de asemenea, testați pozitiv, din totalul de 7 membri. Încă nu este clar dacă copiii au infectat adulții sau invers.
Toți copiii afectați proveneau din familii românești, potrivit ofițerului medical din Spandau. În districtul lor, dar și în alte raioane din Berlin, în ultimele săptămâni au fost semnalate cazuri - și în afara contextului școlar - din grupul de populație. "În cazurile care sunt acum raportate, este deosebit de frapant faptul că familiile românești sunt afectate", a spus Widders.
Doi copii din clasele a patra și a șasea au testat pozitiv la școala primară Christoph Földerich. Ulterior au fost găsiți pozitivi și cei trei frați din două clase a treia și unul de clasa a doua. Toate clasele cu 29, respectiv 20 de elevi și profesorii lor au intrat în carantină. „Din păcate, școala nu este autorizată să furnizeze informații mass-media cu privire la astfel de probleme”, a declarat pentru presa germană conducerea școlii primare Christoph Földerich, când a fost întrebată despre aceste cazuri.
Medicul și departamentul de sănătate urmează acum contacții celor 5 elevi și ai familiilor lor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News