Patru persoane au fost ucise şi alte 22 rănite, după ce un individ a deschis focul, în inima capitalei austriece.
Mobilizate extraordinar de prompt la fața locului, forţele de securitate l-au împuşcat mortal pe terorist.
O anchetă este în plină desfăşurare, iar până acum au fost arestate 14 persoane.
În catedrala Sfântul Ştefan din Viena, reprezentanţii diferitelor comunităţi religioase din Austria s-au rugat pentru odihna veşnică a celor răpuşi de gloanţe luni seara. Printre cei prezenţi la ceremonie s-au aflat preşedintele austriac şi cancelarul federal. În memoria victimelor, autorităţile au decretat trei zile de doliu național.
Pe străzile din jurul celebrei catedrale şi nu numai, prezenţa forţelor de ordine e în continuare ridicată.
Au fost luate măsuri draconice de securitate, după ce un bărbat care, în trecut, a încercat să se alăture grupului Statul Islamic a semănat teroare în centrul capitalei austriece. Înarmat cu o pușcă automată și având o centură explozivă falsă, teroristul a împușcat mortal patru persoane înainte de a fi ucis de poliție.
ISIS a postat pe agenţia sa de propagandă o poză cu un individ, pe care îl numeşte „soldat al Califatului”. Susţine că el ar fi autorul atentatului terorist comis în centrul Vienei în urmă cu două nopţi.
Pe de altă parte, autorităţile austriece l-au identificat pe atacatorul neutralizat ca fiind un tânăr de 20 de ani, cu dublă cetăţenie austriacă şi nord-macedoneană. Fusese condamnat anul trecut la închisoare, după ce a încercat să ajungă în Siria pentru a se alătura organizaţiei Stat Islamic, dar a fost eliberat condiţionat.
După ce iniţial s-a presupus că ar fi vorba de mai mulţi atacatori implicaţi în teroarea de luni seara, anchetatorii austrieci au ajuns la concluzia că jihadistul a acţionat de unul singur. O parte dintre martori susţin însă că au văzut mai mulţi de doi atacatori pe străzile capitalei austriece. Un verdict va fi dat abia după ce autorităţile vor analiza cele aproape 20 de mii de înregistrări video realizate de localnici.
„Aceasta înseamnă că vom continua să menţinem nivelul de securitate ridicat în Viena, cu mulţi poliţişti patrulând pe străzi, pentru că suntem încă într-o fază sensibilă”, a declarat Karl Nehammer, ministrul austriac de Interne, potrivit Știrile PRO TV.
Poliţia austriacă a descins până acum la cel puţin 18 adrese şi a făcut mai multe arestări. Printre suspecţi se află doi cetăţeni elveţieni.
Pe de altă parte, Ministerul de Interne al Macedoniei de Nord a declarat că trei persoane implicate în atacurile de la Viena aveau dublă cetăţenie austriacă şi nord-macedoneană.
În urma atacului terorist din Viena, Marea Britanie şi-a ridicat nivelul de alertă, de la „substanţial” la „grav”, al patrulea pe o scală în cinci trepte, în care un atac terorist este considerat „foarte probabil”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News